1. Prezentare generală

 

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, independentă, neafiliată politic, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova prin activități de cercetare, monitorizare și advocacy. CRJM promovează justiția independentă, eficientă și responsabilă, mecanismele anticorupție eficiente, respectarea drepturilor omului și un mediu prielnic pentru societatea civilă și democrație. În aceste domenii noi identificăm problemele cu impact sistemic, propunem soluții, le aducem pe agenda publică, reacționăm la abuzuri și mobilizăm parteneri pentru schimbări în bine.

 

  1. Obiectul concursului

 

CRJM anunță concurs pentru formarea unei baze de date (roster) de experți asociați specializați în unul dintre domeniile de activitate ale asociației, conform Strategiei pentru perioada 2022-2025, după cum urmează:  

  • Justiție independentă, responsabilă și eficientă;
  • Combaterea corupției;
  • Realizarea efectivă a drepturilor omului;
  • Societatea civilă fortificată pentru promovarea democrației.

 

Persoanele interesate sunt încurajate să acceseze pagina oficială CRJM și Strategia pentru perioada 2022-2025 pentru a lua cunoștință cu activitatea CRJM și specificul proiectelor implementate.

 

Experții selectați vor fi contracți pentru o perioadă de până la trei ani și urmează a fi implicați periodic în activitățile Asociației, care pot fi, dar nu se limitează la:

  • Cercetare și analiză juridică;
  • Elaborarea opiniilor juridice și/sau comentarii la proiecte de lege și inițiative legislative;
  • Advocacy;
  • Activități de instruire;
  • Reprezentare.

 

Experții selectați trebuie să dețină expertiză în unul sau mai multe domenii specifice de activitate, după cum este menționat mai jos:

 

Justiție independentă, responsabilă și eficientă:

  1. Selecția și promovarea judecătorilor și procurorilor;
  2. Mecanismul de răspundere disciplinară a judecătorilor;
  3. Transparența și independența sistemului judecătoresc și al procuraturii;
  4. Activitatea organelor de administrare a sistemului judecătoresc și procuraturii (Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor ș.a.);
  5. Calitatea și eficiența actelor judecătorești;
  6. Legislația procesual civilă și penală;
  7. Harta judecătorească optimizată și reorganizarea sistemului procuraturii;
  8. Aproximarea legislației naționale cu Aquis-ul comunitar.

 

Combaterea corupției:

  1. Competențele Procuraturii Anticorupție;
  2. Eficiența metodologiei și procedurilor aplicate de Autoritatea Națională de Integritate;
  3. Sancțiunile aplicate pentru fapte de corupție și mecanismele de confiscare civilă și penală;
  4. Sistemul de evaluare externă (pre-vetting și vetting).

 

Realizarea efectivă a drepturilor omului:

  1. Cunoașterea și aplicarea Convenției Europene pentru Drepturile Omului în Republica Moldova;
  2. Legislația și practica eficientă privind drepturile civile și politice;
  3. Mecanismele naționale care combat eficient problemele sistemice ce afectează drepturile civile și politice;
  4. Sancționarea actelor de discriminare și asigurarea egalității.

 

Societatea civilă fortificată pentru promovarea democrației:

  1. Transparența decizională a Parlamentului;
  2. Activitatea OSC-urilor, inclusiv filantropia și sponsorizarea, mecanismul de direcționare procentuală (Legea 2%) și alte aspecte ce țin de sustenabilitatea financiară a acestora;
  3. Activitatea apărătorilor drepturilor omului.

 

Natura contractului: contract de prestare servicii, cu implicare în funcție de proiectele și activitățile curente ale CRJM.

Durata: Serviciile vor fi prestate pentru o perioadă de până la trei ani, cu posibilitatea de extindere. Efortul estimat pentru un expert este de 25-30 de zile de lucru anual. CRJM nu garantează un volum minim sau maxim de servicii care urmează a fi propuse spre contractare și își rezervă dreptul de a nu pune la dispoziția expertului contractat în mod sigur și/sau regulat servicii spre contractare pe durata de valabilitate a contractului.

 

  • Cerințe față de persoanele care vor candida

 

Pentru a fi eligibile în cadrul prezentului concurs, persoanele interesate trebuie să corespundă următoarelor criterii:

  • Studii universitare în domeniul dreptului;
  • Cunoașterea tendințelor, mecanismelor și politicilor din Republica Moldova și din regiune relevante în domeniul justiției, anticorupției și integrității, drepturilor omului și societății civile;
  • Experiență de minim 3 ani în cercetare și/sau monitorizare, implementarea proiectelor de consultanță, academice sau științifice în domenii relevante;
  • Capacități analitice avansate, confirmate prin publicații, documente de politici, analize de impact etc.;
  • Cunoașterea fluentă a limbilor română şi/sau engleză (cel puțin nivelul B2). Cunoașterea limbii ruse sau a altor limbi de circulație internațională constituie un avantaj;
  • Bune abilități de comunicare internă și externă, prezentare, planificare și organizare;
  • Disponibilitatea de a presta serviciile solicitate în diferite perioade ale anului;
  • Responsabilitate și atitudine conștiincioasă față de angajamentele asumate;
  • Angajament față de misiunea, viziunea și obiectivele strategice ale CRJM, împărtășirea valorilor CRJM;
  • Sensibilitate şi adaptabilitate față de diversitatea culturală, sex, religie, rasă, naționalitate și vârstă, orice alt criteriu protejat.

 

  1. Oferta de participare la concurs

 

Oferta datată și semnată va fi expediată prin e-mail la: applications@crjm.org până la data de 31 ianuarie 2024, ora 11:00, și va include:  

  1. CV-ul actualizat al candidatului, care să confirme experiența relevantă conform cerințelor înaintate în Termenii de referință;
  2. Exemple de activități și/sau publicații de autor (minim 2), realizate în ultimii 2 ani, care să justifice experiența în domeniu (pot fi inserate drept hyperlink în CV sau în e-mail);
  3. Furnizarea datelor de contact a cel puțin două persoane de referință (pot fi indicate în CV sau în e-mail);
  4. Oferta financiară cu indicarea tarifului net în USD pentru o zi de lucru (8 ore). Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;
  5. Declarația privind conflictul de interese (după caz). În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu conducerea Asociației (președintele și/sau Consiliul de administrare), ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la dosarul de aplicare.

 

Oferta financiară va fi una de referință pentru concurs, iar onorariul pentru fiecare activitate specifică poate fi negociat cu experții, în cazul în care acest lucru va fi impus de anumite proiecte sau alte circumstanțe.  

 

Evaluarea și criteriile de selecție

 

Etapa 1: Evaluarea formală

La prima etapă, toate dosarele vor fi evaluate din punct de vedere formal pentru a stabili dacă a fost depus pachetul de documente complet, conform termenilor de referință.

 

Etapa 2: Evaluarea ofertei tehnice 

La a doua etapă de evaluare, oferta tehnică va fi analizată de către membrii comisiei de evaluare. Metoda cumulativă va fi aplicată la această etapă, iar pentru fiecare criteriu vor fi acordate punctaje după cum urmează:

 

Criteriu de evaluare

Punctaj maxim

Experiența profesională a ofertantului și relevanța experienței anterioare pentru domeniile de activitate ale CRJM

45

Exemple de activități și/sau cercetări relevante

35

Reputația (minim 2 referințe) și notorietatea candidatului

20

TOTAL – oferta tehnică

100

 

Doar ofertele care vor acumula minim 75 de puncte la evaluarea ofertelor tehnice vor fi calificate pentru următoarea etapă de evaluare.

 

Etapa 3: Evaluarea ofertei financiare

Cea mai mică ofertă financiară calificată în concurs va primi scorul de 100 de puncte, iar pentru următoarele oferte punctajul se va calcula după formula: (valoarea ofertei minime / valoarea ofertei evaluate) * 100.

 

Concluzia evaluării ofertelor:

La determinarea punctajelor finale, scorul acumulat pentru oferta tehnică va avea o pondere de 80%, iar pentru oferta financiară – 20%, astfel Punctajul Final = Scor oferta tehnică * 0,80 + scor oferta financiară * 0,20.

 

Toți ofertanții care vor depune ofertele în cadrul prezentului concurs vor fi anunțați despre decizia cu privire la ofertele selectate după finalizarea procesului de selectare. După caz, participanții preselectați vor fi invitați și la etapa de interviu.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: applications@crjm.org.

 

Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio ofertă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.

 

CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate persoanele calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. Toate aplicațiile recepționate vor fi procesate cu respectarea strictă a confidențialității datelor furnizate. 

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Email
NOUTĂȚI RECOMANDATE