Prezentarea notei analitice „Programele electorale ale candidaților la funcția de președinte prin prisma drepturilor omului și a statului de drept”
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) analizează programele electorale ale candidaților la funcția de președinte, pentru a observa și pentru a aprecia dacă drepturile omului și statul de drept sunt o prioritate pentru ei. Promisiunile făcute cetățenilor în aceste domenii sunt analizate din perspectiva clarității, compatibilității cu standardele internaționale și politicile statului, dar și a fezabilității din perspectiva atribuțiilor președintelui.
CRJM invită jurnaliștii, membrii societății civile, precum și pe toți cei interesați de acest subiect să urmărească prezentarea notei analitice „Programele electorale ale candidaților la funcția de președinte prin prisma drepturilor omului și a statului de drept” – online, pe pagina de Facebook a CRJM, sau la sediul agenției de presă Info-Prim Neo – la data de 16 octombrie 2024, începând cu ora 14:00.
Acest eveniment este organizat cu sprijinul financiar al Fondului canadian pentru inițiative locale (CFLI) în cadrul proiectului „Protejarea societății civile și a apărătorilor drepturilor omului pentru o societate mai democratică”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Opiniile exprimate sunt responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat viziunea CFLI.
The event is finished.
Dată
- 16 octombrie 2024
- Evenimentul s-a desfășurat cu succes!
Oră
- 14:00 - 15:00
Locație
Agenția de Presă IPN
- Chișinău, Casa Presei
Organizator
-
Centrul de Resurse Juridice din Moldova
-
Phone
+373 22 843 601 -
Email
[email protected] -
Website
www.crjm.org