Atelier de instruire „Campania 2%. Instrumente și canale de promovare pentru atragerea contribuabililor”

Centrul de Resurse Juridice din Moldova invită reprezentanții organizațiilor societății civile la o instruire privind planificarea și desfășurarea unei campanii de comunicare/informare pentru atragerea fondurilor prin mecanismul 2%.

Atelierul de instruire se va axa pe următoarele subiecte:

  • Sesiunea I. Campania de informare 2% (necesitate, etape, riscuri). Tipuri de public. Harta potențialilor contribuabili (2 sesiune)
  • Sesiunea II. Mesajul campaniei 2%. Instrumente și canale de diseminare a mesajului. Evaluarea campaniei (3 sesiune)
  • Sesiunea III – opțională. Instrumente gratuite de creare a conținutului vizual. Exercițiu practic (Canva, Adobe)

Atelierul va avea loc online pe platforma Zoom. Primele sesiuni se vor desfășura timp de 3 zile (câte 2 ore pe zi, între 10:00 și 12:00) la 23, 26 februarie 2021 și 2 martie 2021. A treia sesiune din martie va avea loc în caz că vor fi mulți doritori de a participa. Instruirea va avea loc în limba română.

Ce este mecanismul de desemnare procentuală (2%) și de ce este important ?

Este o oportunitate pentru organizația ta de a strânge fonduri, cu ajutorul cetățenilor care au dreptul legal de a redirecționa 2% din impozitul pe venit către o organizație a societății civile (OSC). 

Ce este o campanie de comunicare (informare) 2%?

Oamenii pot să nu cunoască organizația ta, ce activități desfășoară ea, faptul că are nevoie de susținere sau, pur și simplu, pot să nu știe despre oportunitatea de a direcționa 2% din impozitul lor pe venit către un OSC sau cult religios din țară.

Misiunea de a-i informa și a-i atrage ca susținători care vor direcționa 2% în favoarea cauzei pentru care lupți, îți revine ție și o poți face cu ajutorul unei campanii 2%!

Cine se poate înscrie la instruire?

Beneficiarii instruirilor pot fi reprezentanți ai OSC-urilor din Republica Moldova: asociații obștești, fundații, instituții private, culte religioase și părțile lor componente. Prioritate se va acorda persoanele care reprezintă organizațiile înregistrate în Lista beneficiarilor 2% și care nu au mai desfășurat campanii de comunicare/informare 2%.

Instruirea costă? Atelierul este gratuit!

Pentru înregistrarea la instruire, completează formularul de participare disponibil la: https://forms.gle/gTLfWcm4vwpnqhmM9  până la 18 februarie 2021. Persoanele selectate vor fi anunțate până la 19 februarie 2021.

Pentru întrebări/clarificări ne puteți contacta la adresa de email: nicoleta.cojuhari@crjm.org sau la nr. de tel.:  022 843 601, extensia 107.

Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației” implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și finanțat de Suedia.

Formular de înregistrare

CRJM angajează consilier/ă juridic/ă

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație necomercială care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. Realizăm activități de cercetare și de advocacy. Suntem independenți și neafiliați politic.  

CRJM anunță un concurs pentru:

Funcția: Consilier/ă juridic/ă;

Contract: pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitate de extindere pentru un termen nedeterminat;

Localitatea: Chișinău, Republica Moldova, sediul CRJM, str. A. Șciusev 33.

Atribuții:

Principalele sarcini ale juristului/juristei țin de:

  1. Cercetare și analiză; 
  2. Advocacy;
  3. Activități de instruire;
  4. Reprezentare

Fișa de post a funcției este anexată aici și disponibilă la: https://crjm.org/wp-content/uploads/2020/03/Fisa-de-post-Consilier-Juridic-jurist.pdf

 Cerinţe:

Educație:

  • studii universitare în domeniul dreptului.

Cunoștințe:

  • bune cunoştinţe în domeniul justiţiei şi al drepturilor omului;
  • cunoașterea fluentă a limbilor română şi engleză (cel puțin nivelul B2). Cunoaşterea limbii ruse sau a altor limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj.

Abilități și aptitudini:

  • folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi cunoașterea la nivel avansat a MS Office, Windows şi internet;
  • bune abilități de comunicare internă și externă, prezentare, planificare și organizare;
  • persoană responsabilă, atentă la detalii, bine organizată și dedicată;
  • capacitatea de a lucra independent, în echipă și sub presiune.

Competențe de bază:

  • angajament față de misiunea, viziunea și obiectivele strategice ale CRJM;
  • sensibilitate şi adaptabilitate față de diversitatea culturală, sex, religie, rasă, naționalitate și vârstă;
  • responsabilitate și răspundere directă pentru rezultatul deciziilor proprii.

Persoana trebuie să dețină dreptul de a munci în Republica Moldova.

Condiții de muncă:

  1. mediu de lucru confortabil;
  2. posibilități de dezvoltare profesională; 
  3. salariu motivant (inclusiv pachet social deplin), care depinde de calificarea şi experienţa persoanei;
  4. program deplin de lucru între 9:00 – 18:00;
  5. regim de muncă flexibil.

Persoana trebuie să dețină dreptul de a munci în Republica Moldova.

Persoanele care corespund cerințelor menționate mai sus sunt rugate să expedieze prin e-mail o scrisoare de motivare și CV-ul actualizat, care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință până la 22 aprilie 2020, ora 23.59, la adresa: application@crjm.org.

Selectarea va fi făcută în bază analizei CV-urilor și scrisorilor de motivare depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Doar candidaţii/tele preselectaţi/te vor fi invitați/te pentru testare și ulterior interviu. Informații suplimentare pot fi obținute prin expedierea unui e-mail la aceeași adresă. 

Doar candidaţii preselectaţi vor fi invitați pentru testare și interviu.

Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/o candidat/ă în cazul în care dosarele primite nu vor corespunde cerințelor sale.

Prin depunerea dosarului, candidatul/a consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate. ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul/a angajator/oare, Vă rugăm să menționați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicarea motivului nu este necesară.

CRJM este o organizație care activează în baza principiilor de incluziune. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toți candidații/tele calificați/te sunt încurajați/te să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.

Organizațiile societății civile solicită Fracțiunilor Parlamentare să accepte amendamentele la Proiectul de lege nr. 301 cu privire la sancționarea faptelor motivate de ură și prejudecată

Pe data de 8 decembrie 2016, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în prima lectură, proiectul de lege nr. 301 (varianta comasată cu proiectul nr. 277 din 20.06.2016) pentru modificarea și completarea unor acte legislative privind reglementarea infracțiunilor motivate de prejudecată.

Proiectul de lege nr. 301 reprezintă un set de amendamente legislative ale Codului penal și Codului contravențional, care se referă în primul rând la definirea motivelor de prejudecată, revizuirea infracțiunilor de bază și a agravantelor care vizează faptele motivate de ură și prejudecată.

Ulterior, acest proiect de lege a fost remis Ministerului Justiției pentru revizuire. Iar, pe data de 22 octombrie 2019, au fost organizate consultări publice cu reprezentanții societății civile, membrii comisiilor parlamentare (Comisia pentru Drepturile Omului și Relații Interetnice, Comisia Juridică, Numiri și Imunități) și reprezentanții Ministerului Justiției.

În cadrul acestei consultări, Asociația Promo-LEX și Centrul de Resurse Juridice din Moldova au prezentat o opiniei cu privire la proiectul de lege prin care recomandă:

  1. Excluderea alin. (2) din articolul 346 al Codului Penal, din versiunea actualizată a proiectului.
  2. Completarea Codului Contravențional la categoria contravențiilor ce atentează la drepturile  politice, de muncă şi la alte drepturi  constituționale ale persoanei fizice cu următoarea prevedere: Articolul 701. Instigarea la ură, discriminare sau violență Instigarea la ură, discriminare sau violență, adică răspândirea în public și mass-media a mesajelor în formă scrisă, desen sau imagine, îndemnurilor, amenințărilor și informațiilor motivate de prejudecată, față de o persoană sau un grup de persoane, dacă fapta nu reprezintă o infracțiune, se sancționează cu amendă de la 20 la 40 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 40 de ore.
  3. Completarea articolului 400, Cod Contravențional, cu includerea responsabilității de sancționare a faptelor stabilite de norma propusă (articolul 701) în competența poliției. Astfel, a se completa articolul 400, alineatul 1 după cum urmează: După fraza ”(1) Contravențiile prevăzute la art.47, art.481 alin.(5), art.49, 50, 52, 54”, sintagma ”69-71” se substituie cu sintagma ”69, 70, 701, 71”.

În urma consultării publice, amendamentele la proiectul de lege nr. 301 urmau să fie prezentate și discutate în cadrul comisiilor și fracțiunilor parlamentare pentru atingerea unui consens general.

Comisia Juridică, Numiri și Imunități va examina acest proiect de lege la 11 februarie 2020 pentru votarea în lectura a doua. Din păcate, aceste amendamente nu au fost introduse în proiectul de lege care urmează a fi examinat de Comisia Juridică la 11 februarie 2020.

În acest sens, mai multe organizații ale societății civile reiterează importanța acceptării amendamentelor formulate de organizațiile neguvernamentale pentru aplicarea cât mai eficientă a viitoarelor prevederi din Codul Penal și Codul Contravențional.

Astfel, în contextul introducerii pe agenda parlamentară a proiectului de lege nr. 301, organizațiile semnatare

SOLICITĂ

Adoptarea, în lectura a II–a a proiectului de lege nr. 301 pentru modificarea și completarea unor acte legislative cu amendamentele menționate în prezentul apel, luând în considerare recomandările făcute pe marginea acestuia de organizațiile naționale în cadrul consultărilor publice din octombrie 2019 și a organizațiilor internaționale.

Organizații semnatare:

  1. Asociația Promo-LEX
  2. Centrul de Resurse Juridice din Moldova
  3. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
  4. Platforma pentru Egalitate de Gen
  5. Centrul de Informații GENDERDOC-M

Apelul este disponibil aici: https://bit.ly/2OEmgQf 

https://www.slideshare.net/NicoletaCojuhari/apel-public-organizaiile-societii-civile-solicit-fraciunilor-parlamentare-s-accepte-amendamentele-la-proiectul-de-lege-nr-301-cu-privire-la-sancionarea-faptelor-motivate-de-ur-i-prejudecat

Concurs pentru selectarea unei persoane juridice / fizice care va presta servicii de mentenanță tehnică și web-design pentru pagina CRJM: www.crjm.org

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.

I. Scopul concursului:

CRJM solicită oferte de la persoane juridice / fizice din Republica Moldova pentru prestarea serviciilor de mentenanță tehnică și web design pentru pagina web: www.crjm.org (construită pe platforma WordPress). Pe durata colaborării cu persoana juridică / fizică selectată ar putea apărea necesitatea prestării serviciilor de mentenanță tehnică și web design pentru alte pagini web ale CRJM deja existente (de ex.: www.2procente.info), sau care ar putea fi create pe durata colaborării în vederea realizării obiectivelor strategice ale Asociației.

Persoana juridică / fizică selectată va presta serviciile conform solicitărilor periodice ale CRJM, în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți pentru perioada martie 2020 – martie 2022.

II. Sarcina tehnică:

Persoana juridică / fizică selectată va asigura:

1. Mentenanța tehnică a site-ului crjm.org (construit pe platforma WordPress):

  • Oferirea consultanței privind administrarea site-ului;
  • Dezvoltarea și implementarea de noi funcționalități pentru site-ul existent;
  • Oferirea propunerilor de optimizare a site-ului pentru motoarele de căutare;
  • Oferirea propunerilor de optimizare a funcționalităților site-ului conform tendințelor digitale;
  • Dezvoltarea și implementarea metodelor de stimulare a conversiei;
  • Optimizarea interfeței pentru dispozitive mobile (telefoane și tablete);
  • Verificarea periodică și actualizarea site-ului pentru eliminarea  breșelor de securitate;
  • Depanarea imediată a erorilor de funcționare ale site-ului, în maxim 72 de ore de la semnalarea disfuncționalității/ erorii, în scris, prin email sau fax;
  • Alte servicii tehnice cu privire la site.

2. Servicii de WEB Design:

  • Oferirea serviciilor de design pentru noile pagini și re-design pentru cele existente;
  • Elaborarea web bannerelor;
  • Alte responsabilități specifice activității de web design.

III. Criteriile de selecție:

  • Experiența persoanei juridice/fizice care aplică (portofoliul de lucrări/clienți);
  • Termeni optimi de executare a lucrărilor;
  • Reputația persoanei juridice / fizice (criteriu analizat în baza referințelor prezentate);
  • Oferta financiară.

Oferta trebuie să fie datată și semnată de către ofertant/ă și expediată prin email la application@crjm.org, sau depusă direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău) până la data de 17 februarie 2020.

Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:

  1. Copia certificatului de înregistrare pentru persoană juridică (indicând persoana responsabilă de executarea lucrărilor cu anexarea CV-ului acesteia) și CV-ul actualizat pentru persoana fizică.
  2. Portofoliul celor mai importante lucrări / clienți din ultimii 3 ani (portofoliul poat fi expediat electronic, pe suport de hârtie sau indicând link-ul unde pot fi accesat acesta).
  3. Oferta financiară, cu includerea prețului pentru serviciile de asistență tehnică (per oră), de web design (per oră) și indicarea termenilor de executare. Prețurile vor fi indicate în dolari SUA. Persoanele fizice vor indica prețul NET. Persoanele juridice vor indica prețul, inclusiv toate impozitele şi taxele aferente. De asemenea, persoanele juridice vor indica disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Compararea ofertelor financiare se va face în dolari SUA. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu vor putea fi schimbate pe durata contractului, fără motive întemeiate și fără consimțământul Asociației.
  4. Referinţele de la 2 persoane cu care ați colaborat în ultimii 3 ani (datele de contact). Prin depunerea dosarului, ofertantul/a consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate.
  5. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.

Toți/toate ofertanții/ ofertantele, care vor depune ofertele, vor fi anunțați/anunțate despre decizia cu privire la ofertantul / ofertanta selectat/ă după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.

Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: application@crjm.org.

CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate persoanele juridice / fizice calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.

Mai mult de jumătate din hotărârile judecătorești sunt depersonalizate defectuos

Depersonalizarea hotărârilor judecătorești în Republica Moldova este efectuată defectuos sau inconsecvent în 63% din cauzele civile, contravenționale și penale generale, și în 55% în hotărârile în cauze de corupție. La această concluzie au ajuns experții Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM după analiza a 1,340 de hotărâri judecătorești pronunțate între 1 ianuarie 2018 - 31 martie 2019). Datele au fost făcute publice în cadrul evenimentului de prezentare a analizei „Transparența justiției versus datele cu caracter personal - O analiză a modului de publicare a hotărârilor judecătorești în Republica Moldova”, la 24 ianuarie 2020.

Potrivit legii, până a fi publicate, anumite informații din hotărâre trebuie excluse din conținutul unei hotărâri judecătorești. Judecătorul este cel care trebuie să stabilească dacă anumite informații din hotărâre pot afecta serios intimitatea părților sau afecta anumite interese și, în consecință, să anonimizeze anumite părți sau chiar întreaga hotărâre. Regulile privind anonimizarea sunt stabilite într-un Regulament CSM aprobat în luna octombrie 2017.

Autorii analizei au stabilit că, de cele mai multe ori, nu sunt respectate prevederile care prevăd obligația ascunderii, adresei de domiciliu, a datei și locului nașterii, a IDNP-ului sau numărului de înmatriculare al automobilului (în cel puțin 305 (38%) hotărâri din cele analizate). Totodată, sunt depersonalizate abuziv numele inculpaților, autorilor sau instigatorilor acolo unde acestea nu trebuie depersonalizate (în 179 de hotărâri din hotărârile penale și contravenționale analizate (34%)). La fel, sunt anonimizate abuziv numele avocatului, procurorului, sau agentului constatator , O altă încălcare este depersonalizarea parțială a hotărârii – când datele sunt depersonalizate doar într-o parte a hotărârii în 172 de hotărâri judecătorești (21% din hotărârile analizate).

Potrivit analizei, aplicarea defectuoasă a depersonalizării hotărârilor judecătorești este o problemă sistemică. În cazul judecătoriilor, rata medie a încălcării Regulamentului este de 75%, iar în unele judecătorii aceasta depășește 90%. La nivelul curților de apel, situația este mai bună decât în judecătorii, dar la fel de îngrijorătoare: 47% din hotărârile judecătorești nu corespund Regulamentului CSM. La CSJ, prevederile Regulamentului nu au fost respectate în 23% din hotărârile analizate.

Autorii analizei subliniază că modul incorect de depersonalizare a hotărârilor judecătorești afectează viața privată a persoanelor fizice care compar în instanțele de judecată, dar și erodează încrederea în sistemul judecătoresc, dacă anumite informații publice lipsesc.

Autorii recomandă autorităților responsabile clarificarea prevederilor problematice din Regulamentul CSM, precum și măsuri urgente de consolidare sau „reîmprospătare” a cunoștințelor corpului judecătoresc și ale asistenților judiciari ce țin de înțelegerea și aplicarea prevederilor Regulamentului. Totodată, instituțiile competente precum CSM și Agenția de administrare a instanțelor judecătorești  trebuie să continue să asigure mai eficient monitorizarea respectării prevederilor privind publicarea și depersonalizarea hotărârilor judecătorești.

Citește documentul AICI.

Documentul analitic „Transparența justiției versus datele cu caracter personal. O analiză a modului de publicare a hotărârilor judecătorești în Republica Moldova”, a fost elaborat în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat de CRJM cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin CRJM şi nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.

Concurs pentru selectarea unei companii/unor companii în vederea realizării unei campanii de promovare  

Concurs pentru selectarea unei companii/unor companii în vederea realizării unei campanii de promovare  

I. Prezentare generală:

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.

II. Scopul concursului:

CRJM solicită oferte de la companii media din Republica Moldova pentru promovarea unui spot video / audio, precum și a altor materiale promoționale, care reprezintă în manieră grafică procesul de redirecționare a 2% din impozitul pe venit de către contribuabili în folosul organizațiilor non-guvernamentale (Legea 2%). Această activitate va fi realizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Compania/ile selectată/e va/vor presta serviciile contractate în cadrul prezentului concurs în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți în perioada februarie – mai 2020.    

III. Sarcina tehnică față de Prestator:

Compania/ile selectată/e va/vor asigura următoarele livrabile:

Lot 1 -  Difuzarea spotului la posturi TV și radio

1. Promovarea spotului video (în română și dublat în rusă) cu durata de 46 sec., la minim 2 posturi TV (cel puțin 1 post cu acoperire națională și 1-2 posturi cu acoperire regională) - minim 60 de apariții per total, cu minim 1 difuzare în prime-time și 1 difuzare în off-time, în perioada martie-aprilie 2020.

2. Promovarea spotului audio (în română și rusă) cu durata de 30 sec., la minim 2 posturi radio (cel puțin 1 post cu acoperire națională), minim 60 de apariții per total, cu minim 1 difuzare în prime-time și 1 difuzare în off-time, în perioada martie-aprilie 2020

Lot 2 – Difuzarea spotului în mediul online

3. Promovarea spotului video (în română și dublat în rusă) pe rețeaua de socializare Facebook și alte surse media online în perioada martie-aprilie 2020 (cel puțin 200.000 vizualizări per total).

4. Plasarea unui banner electronic deja elaborat (300x250 pixels) pe civic.md și alte portaluri/platforme relevante, în perioada martie-aprilie 2020, pentru o perioadă de 2 luni.

Solicitarea de servicii de mai sus nu are caracter obligatoriu. Numărul de apariții, difuzări și numărul de surse media solicitate ar putea fi modificate în funcție de costuri / suma maximă disponibilă și necesități.

IV. Criteriile de selecție:

  • Experiența de lucru în difuzarea produselor de promovare și advertising;
  • Acoperirea națională sau regională a posturilor TV și/sau radio propuse;
  • Media planul prezentat conform cerințelor CRJM;
  • Reputația și imaginea companiei ofertante și a posturilor TV oferite pentru prestarea serviciilor de promovare a spotului;
  • Oferta financiară.

Oferta trebuie să fie datată și semnată de către compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, Chișinău) până la 5 februarie 2020. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:

1. Certificatul de înregistrare/ extrasul din Registrul de Stat al companiei.

2. O scrisoare de intenție în care se va menționa:

  • prezentarea generală a companiei;
  • aria de acoperire geografică a postului/posturilor TV şi/sau radio propuse şi numărul tentativ de persoane care vor fi sensibilizate (audienţa) – pentru Lotul 1;
  • numărul tentativ de persoane care vor fi abordate prin intermediul informaţiilor online, inclusiv platformele / sursele media online folosite – pentru Lotul 2.

3. Media plan de difuzare a spoturilor în perioada solicitată.

4. Oferta financiară completată în conformitate cu modelul Excel atașat. Prețurile vor fi indicate în USD cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, pentru fiecare poziție separat. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.

5. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.

Companiile ofertante pot să participe în concurs pentru unul sau ambele loturi menționate mai sus.

Toate companiile ofertante, care vor depune ofertele, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.

Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: application@crjm.org

Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio companie în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.

CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.

Mecanismul 2% mai clar pentru un grup nou de organizații ale societății civile

La 18 septembrie 2019, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a organizat la Chișinău un atelier de instruire privind aplicarea mecanismului de desemnare procentuală (Legea 2%). Atelierul a avut ca scop capacitarea organizațiilor societății civile (OSC) pentru valorificarea beneficiilor Legii 2%: acumularea de fonduri suplimentare pentru organizație, comunicarea cu comunitatea, sporirea filantropiei și stimularea activismului civic.

15 reprezentanți ai OSC-urilor din Chișinău și alte regiuni ale Moldovei au aflat cum să se înregistreze în Lista beneficiarilor 2%, care sunt etapele, termenele și instituțiile implicate în mecanismul de desemnare procentuală, precum și cum să utilizeze și să raporteze utilizarea sumelor primite în cadrul mecanismului. De asemenea, sesiunea de instruire a abordat răspunderea și sancțiunile aplicate de organele responsabile, în cazul în care OSC-urile nu respectă reglementările legii, dar și accesul OSC-urilor și contribuabililor la informații.

De menționat că mecanismul 2% este procesul în care persoanele fizice plătitoare de impozite direcţionează 2% din suma impozitului pe venit obţinut în anul precedent, către organizaţiile neguvernamentale care acţionează în interes public şi către entitățile religioase.

Prezentarea formatorilor disponibilă aici.

Reamintim că în perioada 1-30 septembrie 2019, OSC-urile se pot înregistra în Lista beneficiarilor 2%, prin depunerea unei cereri în acest sens, la Agenția Servicii Publice.

Mai multe detalii despre procedura de înregistrare găsiți aici.

Sesiunea de instruire a fost organizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizarea de către societatea civilă”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).