CRJM organizează o serie de instruiri pentru avocați/avocate și avocați stagiari/avocate stagiare care doresc să reprezinte/consulte ulterior mass-media

Atunci când libertatea de exprimare este în pericol, este imperativă susținerea și protejarea mass-media, contribuind astfel și la o democrație funcțională. Programul de instruiri pentru avocați/avocate în domeniul dreptului mass-media este gândit ca un răspuns la necesitatea stringentă de apărare a drepturilor și intereselor mas-media din Republica Moldova, care se confruntă cu încălcări flagrante ale drepturilor sale.

Pentru a facilita colaborarea ulterioară, schimbul de experiență și conștientizarea problemelor cu care se confruntă mass-media din Republica Moldova, instruirile vor fi organizate cu participarea avocaților/avocatelor și avocaților stagiari/avocatelor stagiare selectați/selectate și a reprezentanților/reprezentantelor mass-media. Organizatorii își doresc ca, după acest program, avocații/avocatele să acorde, contra plată, asistență profesionistă mass-media din Republica Moldova.

Instruirile vor fi organizate în formă interactivă, pentru a crea deprinderi practice, în special prin simulări de procese. Formatori vor fi experți naționali și internaționali, inclusiv de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Programul de instruiri este structurat în 5 blocuri, cu o durată de 2 zile sau de o zi, în funcție de complexitatea tematicii. Principalele subiecte abordate vor fi următoarele:

  1. Libertatea de exprimare, principii și restrângeri (două zile)
  2. Defăimarea/apărarea onoarei și demnității, dreptul la viața intimă, familială și privată (două zile)
  3. Accesul la informații de interes public și protecția datelor cu caracter personal (una sau două zile)
  4. Garanțiile mass-media în procedurile contravenționale și penale (una sau două zile)
  5. Raporturile dintre mass-media și Consiliul Coordonator al Audiovizualului (una sau două zile)

Programul de instruiri va avea loc în mun. Chișinău, în perioada august- decembrie 2020 (perioada stabilită preliminar pentru prima instruire este 31 iulie-1 august 2020). Limba de lucru este româna.

Sunt eligibili/eligibile pentru acest program avocații/avocatele sau avocații stagiari/avocatele stagiare din Republica Moldova care:

  • sunt dispuși/dispuse să reprezinte și să consilieze ulterior mass-media responsabilă din Republica Moldova
  • au o bună reputație profesională

Prioritate va fi acordată persoanelor:

  • din regiunile unde mass-media duce lipsă stringentă de avocați/avocate
  • cu experiență anterioară de reprezentare a jurnaliștilor/jurnalistelor

Pentru program vor fi selectați cel puțin 15 avocați/avocate sau avocați stagiari/avocate stagiare.

Participarea la program este gratuită. Cheltuielile de cazare pentru avocații/avocatele din regiuni, precum și cheltuielile de alimentare pentru toți participanții/toate participantele vor fi acoperite de CRJM. Cheltuielile de transport vor fi acoperite de către participanți/participante.

Avocații/avocatele și avocații stagiari/avocatele stagiare care doresc să participe la programul de instruiri urmează să completeze formularul de participare, disponibil AICI (https://bit.ly/2XfLtnv),  până la 15 iunie 2020, ora 22.00. Dosarele incomplete sau cele depuse peste termen nu vor fi analizate. Persoanele vor fi informate dacă au fost selectate sau nu până la 30 iunie 2020.

Programul de instruiri va fi organizat, ținând cont de regulile sanitar-epidemiologice. Pentru minimizarea probabilității de răspândire sau infectare cu COVID-19, pe durata instruirilor:

  • Spațiul va fi amenajat astfel încât să fie asigurată respectarea distanței sociale dintre participanți/participante și evitată aglomerația;
  • Toate suprafețele din sală vor fi dezinfectate;
  • În sală vor fi dezinfectanți pentru mâini. Participanții/participantele vor fi încurajați/încurajate să poarte măști pe durata seminarelor.

Pentru mai multe informații, nu ezitați sa ne contactați la următoarea adresă electronică: ecaterina.popsoi@crjm.org

Acest program este organizat în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației” implementat de CRJM și finanțat de Suedia.

Seminar în domeniul CEDO pentru avocați/avocate și avocați stagiari/avocate stagiare

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) dorește să contribuie la o mai bună aplicare de către actorii justiției a standardelor Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Aceasta poate avea loc inter alia prin fortificarea cunoștințelor specialiștilor/specialistelor în domeniul CEDO. În acest scop, CRJM organizează seminarul „Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO” pentru avocații/avocatele și avocații stagiari/avocatele stagiare din Republica Moldova. Seminarul va include exerciții teoretice și practice privind aplicarea CEDO. Accentul va fi pus pe problemele practice răspândite în Moldova.

Seminarul va avea loc în municipiul Chișinău, perioada orientativă a desfășurării seminarului fiind ultima decadă a lunii iulie-începutul lunii august 2020 (data stabilită preliminar este 24-25 iulie 2020). Limba de lucru este româna.

Formatori în cadrul seminarului vor fi Dragoș CUCEREANU, jurist permanent din cadrul Grefei Curții Europene a Drepturilor Omului și avocatul Vladislav GRIBINCEA.

Vor fi selectați cel mult 25 de avocați/avocate sau avocați stagiari/avocate stagiare care au cunoștințe în domeniul CEDO (seminarul va fi la nivel intermediar/avansat). Prioritate va fi acordată:

  1. avocaților specializați/avocatelor specializate în reprezentare judiciară;
  2. candidaților/candidatelor care nu au participat anterior la seminare similare organizate de CRJM;
  3. candidaților din regiuni și femeilor.

Cheltuielile de cazare pentru avocații/avocatele din regiuni, precum și cheltuielile de alimentare pentru toți participanții/toate participantele pe durata seminarului, vor fi acoperite de CRJM. Cheltuielile de transport vor fi acoperite de către participanți/participante.

Avocații/avocatele și avocații stagiari/avocatele stagiare care doresc să participe la seminar vor expedia CV-ul și scrisoarea de motivare, în limba română sau engleză, prin e-mail la: mihaela.cibotaru@crjm.org,  până la 1 iunie 2020, ora 22.00. Dosarele incomplete sau cele depuse peste termen nu vor fi analizate. Persoanele vor fi informate dacă au fost selectate sau nu până la 8 iunie 2020.

Prin depunerea dosarelor de participare, candidații/candidatele își dau consimțământul pentru procesarea și stocarea datelor cu caracter personal ale acestora de către CRJM, precum și pentru participarea obligatorie pe întreaga perioadă a seminarului. Prezența fizică a participanților/participantelor este obligatorie. Participarea prin teleconferință nu va fi posibilă. În caz de neparticipare, generală sau în parte, aceștia/acestea se angajează să ramburseze CRJM costurile pentru instruirea sa.

Seminarul va fi organizat, ținând cont de regulile sanitar-epidemiologice. Pentru minimizarea probabilității de răspândire sau infectare cu COVID-19, pe durata seminarelor:

  • Spațiul va fi amenajat astfel încât să fie asigurată respectarea distanței sociale dintre participanți/participante și evitată aglomerația;
  • Toate suprafețele din sală vor fi dezinfectate;
  • În sală vor fi dezinfectanți pentru mâini. Participanții/participantele vor fi încurajați/încurajate să poarte măști pe durata seminarelor.

Pentru mai multe informații, nu ezitați sa ne contactați la e-mailul indicat mai sus.

Experiența participanților/participantelor seminarelor anterioare, poate fi vizualizată aici: seminar CEDO 2014, seminar CEDO 2016, seminar CEDO 2017,  seminar CEDO 2018, seminar CEDO 2019.

Evenimentul este desfășurat în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat de CRJM și posibil datorită  ajutorului generos al poporului american, oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).