Siguranța cetățenilor – testul funcționalității statului de drept

De multe ori vorbim despre statul de drept prin prisma independenței justiției, a reformei procuraturii, a vettingului sau a combaterii corupției. Statul de drept are însă și o dimensiune mult mai simplă, mai practică și mai apropiată de viața oamenilor.

O femeie amenințată trebuie să poată suna la poliție și să aibă încredere că va fi protejată. O ordonanță judecătorească trebuie să însemne mai mult decât o foaie de hârtie. O brățară electronică trebuie să declanșeze intervenția pentru care a fost instalată. Un copil care asistă  la violență în familie trebuie identificat și protejat înainte de a învăța că aceasta este o relație normală. Iar un agresor care încalcă sistematic limitele impuse de stat trebuie să știe că vor exista consecințe reale.

În acest domeniu, eficiența statului de drept se măsoară nu prin numărul mecanismelor create, ci prin capacitatea lor de a preveni un pericol cunoscut.

Avem legi și mecanisme, dar protejează ele efectiv victima?

Republica Moldova nu duce lipsă de legi, instituții și mecanisme. Problema constă în incapacitatea sistemului de a transforma un risc cunoscut într-o protecție efectivă. Adoptarea instrumentelor juridice și crearea instituțiilor reprezintă doar prima etapă, adevăratul test este modul în care acestea funcționează într-o situație concretă de pericol.

În ultimii ani, Republica Moldova a făcut progrese pe segmentul combaterii violenței, pe care ar fi greșit să le ignorăm. Convenția de la Istanbul este în vigoare pentru Republica Moldova din 1 mai 2022. A fost adoptat Programul național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023–2027 și a fost creată Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV).

Există instrumente juridice precum: ordine de restricție de urgență, ordonanțe de protecție, monitorizare electronică, mecanisme de cooperare multidisciplinară și servicii destinate victimelor. De asemenea, a fost instituită Comisia de analiză a cazurilor de deces al femeilor ca urmare a violenței (Comisia de analiză), iar în 2026 Guvernul a aprobat un set național unitar de indicatori pentru colectarea datelor privind violența împotriva femeilor și violența în familie.

Privite separat, aceste progrese descriu un cadru instituțional consistent. Privite însă prin experiența victimelor, ele ridică întrebarea dacă protecția prevăzută de lege funcționează suficient de rapid și coordonat.

Ce spun și ce nu spun cifrele despre violența în familie?

Cifrele arată că nu discutăm despre incidente izolate. Datele oficiale pentru anul 2025 indică 1.341 de victime ale infracțiunilor de violență în familie. Dintre acestea, 960, adică aproximativ 72%, au fost femei. Aceste date se referă însă numai la infracțiunile înregistrate, în timp ce dimensiunea reală a fenomenului este mult mai mare. Campania națională lansată de ANPCV în 2026 pornește de la date potrivit cărora aproximativ șapte din zece femei din Republica Moldova au trecut printr-o formă de violență în familie, iar aproximativ trei din zece copii au fost martori ai unor asemenea situații. Pentru anul 2025, Comisia de analiză a examinat 68 de cazuri cu urmări grave sau fatale, dintre care 13 au fost calificate drept cazuri de femicid. În cazurile analizate au fost înregistrate 21 de decese în contextul violenței domestice: 14 femei și șapte bărbați.  

Aceste cifre confirmă caracterul persistent și grav al fenomenului. Ele arată însă mai ales rezultatele vizibile ale violenței, nu și toate situațiile în care victimele nu sesizează autoritățile, sau nu sunt identificate de sistem.

Cazurile care obligă statul să-și schimbe sistemul de protecție

În recentul caz de la Măgdăcești(1) nu vorbim doar despre moartea unei femei. Vorbim despre o femeie care ceruse protecția statului și despre un stat care știa că există un pericol, dar nu a reușit să împiedice apropierea presupusului agresor. Cazul ne obligă să măsurăm distanța dintre existența formală a reformelor și efectele lor concrete asupra siguranței oamenilor.

---

(1) Femeia în vârstă de 42 de ani a fost ucisă de soțul său, deși împotriva acestuia fusese emisă o ordonanță de protecție, îi fusese interzis să se apropie de victimă și fusese supus monitorizării electronice. Procuratura Generală a inițiat o investigație pentru a stabili toate circumstanțele cazului. Urmărirea penală vizează și eventuala răspundere a persoanelor publice care aveau obligația de a asigura funcționarea mecanismelor de protecție. Inspectoratul Național de Probațiune (INP) a inițiat propria anchetă, iar directorul instituției și-a prezentat demisia.

Cazul de la Măgdăcești nu reprezintă prima situație în care această distanță devine vizibilă. Vulnerabilitățile sistemului sunt vechi și au fost constatate inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). Problema este veche, iar vulnerabilitățile sistemului sunt cunoscute. CtED avertizează de ani de zile că statul are obligația să identifice și să evalueze riscul, iar atunci când acesta este real și imediat, să întreprindă măsuri preventive adecvate înainte ca violența să producă urmări ireversibile. Aceste obligații au fost reiterate și în cea mai recentă cauza Vieru împotriva Republicii Moldova privind violența în familie, . Republica Moldova se află, de asemenea, sub supravegherea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în ceea ce privește executarea grupului de cauze T.M. și C.M., referitor la eșecul autorităților de a proteja victimele violenței domestice. Cu mai puțin de trei luni înainte de tragedia de la Măgdăcești, Comitetul de Miniștri examina măsurile generale care mai trebuie întreprinse pentru a asigura o protecție efectivă împotriva violenței în familie în Republica Moldova.

Curtea Europeană nu este singura instituție care semnalează vulnerabilitățile sistemice din acest domeniu. Grupul de experți privind acțiunea împotriva violenței față de femei și a violenței domestice (GREVIO) a cerut Republicii Moldova instituirea unui proces standardizat de evaluare a riscului, aplicat sistematic de toate autoritățile, precum și păstrarea informațiilor necesare pentru identificarea riscului de repetare și escaladare a violenței. GREVIO a cerut clarificarea delimitării dintre răspunderea penală și cea contravențională pentru violența în familie și aplicarea unor sancțiuni suficient de descurajante. De asemenea, a recomandat îmbunătățirea eficienței ordonanțelor de protecție, consolidarea cooperării dintre instituții și extinderea serviciilor specializate pentru victime și a programelor destinate agresorilor.

De ce autoritățile nu identifică întotdeauna escaladarea violenței

Unul dintre cele mai grave puncte slabe ale sistemului este incapacitatea de a reuni incidentele separate într-o imagine completă a riscului. Pericolul este încă prea des minimalizat, fragmentat între instituții și gestionat abia după ce se agravează. Sistemul reacționează la incidente separate, dar nu vede întotdeauna procesul continuu de intimidare, control și escaladare care le unește. Persistă încă o toleranță socială și instituțională față de violența în familie. Calitatea protecției depinde, în cele din urmă, de seriozitatea cu care fiecare profesionist tratează riscul și de răspunderea sa pentru acțiunile întreprinse sau omise.

Această fragmentare nu privește numai informațiile deținute de instituții, ci și calificarea juridică a faptelor. Coexistența regimurilor penal și contravențional poate favoriza tratarea unor acte de violență drept fapte de „intensitate redusă”, mai ales atunci când autoritățile se concentrează exclusiv asupra gravității leziunilor produse de ultimul incident. Insuficiența protecției practice oferite victimei menține această rană deschisă. În lipsa unor servicii accesibile, sigure și finanțate constant, ruperea cercului violenței este amânată. Atât timp cât agresorii se întorc în societate fără să beneficieze de intervenții specializate, riscul ca aceștia să continue comportamentul abuziv rămâne ridicat.

Violența în familie rămâne, așadar, o rană deschisă pentru că este încă normalizată social, minimalizată juridic, abordată fragmentar de instituții și insuficient susținută prin servicii.

Ce schimbă măsurile anunțate după tragedia de la Măgdăcești?

După tragedie, Guvernul a anunțat cinci măsuri urgente. Agresorii monitorizați electronic urmează să fie introduși în consemn la frontieră, astfel încât probațiunea să fie informată atunci când aceștia părăsesc țara sau revin în Republica Moldova. Poliția urmează să primească acces la platforma de monitorizare electronică, pentru a vedea alertele concomitent cu angajații probațiunii. De asemenea, încălcarea ordinului de restricție de urgență sau a ordonanței de protecție ar urma să atragă răspundere penală, nu doar contravențională. INP urmează să primească 200 de brățări electronice suplimentare, iar pentru anul 2027 a fost anunțată majorarea bugetului instituției cu patru milioane de lei. În plus, victima ar urma să fie informată nu numai atunci când brățara este tăiată, ci și atunci când sistemul pierde semnalul. Dacă riscul este ridicat, trebuie să existe posibilitatea plasării sale urgente într-un centru specializat.

Măsurile anunțate recent de Guvern sunt necesare și rezonabile. Ele vizează însă remedierea deficiențelor mecanismului de monitorizare electronică, în timp ce problema violenței domestice este mult mai amplă. Este esențial să nu mai adoptăm măsuri doar ca reacție la tragedii, ci să evaluăm sistematic funcționarea întregului mecanism de protecție și să intervenim înainte ca riscurile cunoscute să devină fatale.

Aceste intervenții răspund unor vulnerabilități concrete, dar eficiența lor va depinde de rapiditatea transmiterii alertelor, de delimitarea clară a responsabilităților și de capacitatea instituțiilor de a interveni imediat.

Ce înseamnă, în practică, un sistem care protejează?

Dacă vrem să devenim cu adevărat un stat în care oamenii se simt în siguranță, intervenția trebuie să fie mai largă. Avem nevoie de toleranță zero față de actele de violență și de o abordare serioasă din partea fiecărui profesionist implicat. Toate persoanele și instituțiile care participă la evaluarea riscului și la protejarea victimei trebuie să fie responsabile pentru modul în care își îndeplinesc atribuțiile. Orice informație credibilă trebuie să genereze o acțiune concretă. Avem nevoie de un management integrat al fiecărui caz. Atunci când o femeie este evaluată ca fiind expusă unui risc ridicat, instituțiile trebuie să poată consulta imediat întregul istoric relevant: sesizările și amenințările anterioare, ordinele de restricție, ordonanțele de protecție și încălcările acestora, dosarele penale, armele deținute legal sau ilegal, aplicarea monitorizării electronice, părăsirea țării și revenirea agresorului, alertele transmise de dispozitive și intervențiile precedente. Totodată, trebuie soluționată definitiv problema semnalată în procesul de executare a hotărârilor Curții Europene privind eficiența coexistenței răspunsului penal și contravențional.

Pentru un stat care aspiră să devină membru al Uniunii Europene și afirmă că drepturile omului și statul de drept sunt valorile pe care își construiește viitorul, siguranța este unul dintre cele mai concrete teste ale reformei. Acesta nu constă numai în capacitatea de a adopta standarde europene, ci și în capacitatea de a le face să funcționeze atunci când viața unei persoane depinde de ele.