Instruire dedicată utilizării responsabile a inteligenței artificiale în activitatea judiciară, organizată de CRJM la Curtea Supremă de Justiție
Judecători și specialiști din cadrul Curții Supreme de Justiție au participat la o instruire dedicată utilizării inteligenței artificiale în activitatea judiciară. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și a avut drept scop familiarizarea participanților cu instrumentele AI, beneficiile acestora pentru eficiența muncii judiciare, riscurile asociate și securitatea datelor.
În cadrul atelierului au fost abordate aplicații practice ale tehnologiilor AI, limitele acestora și cum instrumente precum ChatGPT, Gemeni, NotebookLM sau Perplexity pot sprijini cercetarea juridică, lucrul cu textele și analiza datelor. Agenda evenimentului a inclus, de asemenea, sesiuni dedicate securității și confidențialității în utilizarea AI, limitările tehnologice, dar și tehnici de formulare a sarcinilor pentru AI, eficiente pentru sarcini juridice.
„Tehnologiile bazate pe inteligență artificială evoluează într-un ritm foarte rapid și încep să influențeze tot mai multe domenii ale activității profesionale, inclusiv sectorul justiției. De aceea, pentru noi este important să înțelegem corect ce pot face aceste instrumente, care sunt limitele lor și cum pot fi utilizate în mod responsabil”, a declarat Stela Procopciuc, președinta interimară a CSJ.
Evenimentul a inclus exerciții practice în cadrul cărora participanții au analizat exemple concrete de utilizare a AI în activitatea judiciară, precum verificarea surselor, elaborarea sintezelor și activarea diferitor formate ale modelelor lingvistice de mari dimensiuni (LLM). Instruirea se încadrează într-o serie de activități susținute de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova cu scopul de a consolida reziliența cibernetică a instituțiilor democratice.
„Suntem onorați că CSJ beneficiază de suport în procesul de modernizare și consolidare instituțională, pentru că aceste eforturi contribuie atât la dezvoltarea unei instituții democratice puternice și reziliente, cât și la implementarea standardelor europene și la procesul de integrare Europeană, implicit, procese pe care Regatul Țărilor de Jos le susține în Republica Moldova”, a menționat Elena Cristian, expertă superioară în statul de drept.
Instruirea în domeniul AI a fost organizată în cadrul proiectului „Protejarea democrației în perioada post-electorală: Răspuns strategic și multisectorial împotriva amenințărilor hibride ce atentează la instituțiile democratice ale Republicii Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.







































