CRJM extinde termenul concursului public în care solicită oferte de la companii sociologice din Republica Moldova pentru realizarea unui sondaj sociologic în rândul judecătorilor, procurorilor și avocaților cu privire la autoadministrarea judecătorilor și procurorilor, reforma în sectorul justiției și lupta împotriva corupției.

Noul termen limită pentru depunerea ofertelor este 7 noiembrie 2022, ora 11:00.

În cadrul sondajului vor fi formulate întrebări care vor viza implementarea politicilor publice sau inițiativelor în domenii de interes strategic, principalele provocări pentru adecvata înțelegere a acțiunilor adoptate și respectiv a măsurilor care pot fi adoptate pentru îmbunătățirea acestora.

Sondajul va fi efectuat la nivel național prin interviu direct sau chestionare electronică, de către operatori. Chestionarul va conține aproximativ 80 de întrebări. Referitor la numărul de persoane vizate, în prezent în Republica Moldova sunt  circa 450 de judecători, 670 de procurori în funcție și 2000 de avocați activi.

Compania va crea o va propune metodologia pentru un eșantion stratificat reprezentativ de cel puțin 30% din judecători și procurori și 10% din avocați. CRJM va întreprinde măsurile necesare pentru facilitarea accesului operatorilor în instanțele de judecată și procuraturi.

Prestatorul (compania selectată) care va realiza sondajul sociologic este autorul sondajului și a interpretării datelor și va prezenta împreună cu CRJM rezultatele sondajului, în cadrul unui eveniment public.

Toate chestionarele completate vor fi codate, stocate, sistematizate și analizate de către prestator și predate beneficiarului pe suport electronic sau, după caz, pe suport de hârtie. Toate datele vor fi dezagregate după profesii, nivelul instanțelor, procuraturilor și, respectiv, barourilor, după gen, precum și vechimea în muncă a persoanelor chestionate.

Compania sociologică selectată va presta serviciile contractate în cadrul prezentului concurs în baza unui contract de prestare a serviciilor, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023.

Oferta de participare la concurs  va fi expediată prin e-mail la: applications@crjm.org până la data de 7 noiembrie 2022, ora 11.00 și va include, printre altele:

  • Date generale despre ofertant (denumirea, date de contact, site web, portofoliul de clienți și alte date relevante despre ofertant);
  • Copia certificatului de înregistrare/ Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice și CV-urile experților care vor fi implicați în elaborarea chestionarului, monitorizarea procesului de cercetare şi analiza datelor colectate;
  • Metodologia de eșantionare elaborată, inclusiv descrierea metodelor de colectare și procesare a datelor, separat pentru sondajul realizat în persoană și electronic;
  • Oferta financiară (bugetul detaliat), care va include atât sume pentru efectuarea sondajului în persoană, cât și chestionarea electronică.

Prețurile vor fi indicate în USD, cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite în USD la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.

Tarifele indicate în ofertă vor fi fixe şi nu vor putea fi schimbate după  prezentarea ofertei de participare la prezentul concurs.

Toate detaliile concursului inclusiv toate cerințele dosarului de participare la concurs pot fi consultate la linkul următor.

Toți ofertanții care vor depune dosarele vor fi anunțați despre decizia cu privire la oferta selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.

Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: applications@crjm.org.

Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio ofertă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.

CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile și/sau persoanele fizice calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. Toate aplicațiile recepționate vor fi procesate cu respectarea strictă a confidențialității datelor furnizate. 

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Email
NOUTĂȚI RECOMANDATE