Sesiune de informare la Florești. Drumul Moldovei spre Europa: pași, provocări și oportunități

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), în parteneriat cu Biroul pentru Integrare Europeană și cu sprijinul Fundației Soros Moldova, organizează o serie de sesiuni de informare privind procesul de integrare europeană. Pe 7 octombrie, începând cu ora 11:00, cetățenii din raionul Florești și din regiune vor avea oportunitatea să afle principalele etape ale procesului de aderare, care sunt provocările și oportunităție acestui parcurs.

Oficialii de la Biroul pentru Integrare Europeană vor prezenta structura generală a Uniunii Europene, care sunt criteriile și pașii de aderare, ce progrese a făcut țara noastră în acest senst și vor răspunde la întrebările comunităților locale.

Evenimentul vine în contextul încheierii etapei de screening bilateral și a pregătirilor pentru negocierile propriu-zise de aderare la UE, urmărind să informeze comunitățile locale într-o maniera clară, accesibilă și adaptată realităților din regiuni. De asemenea, sesiunile de informare au drept obiectiv să promoveze și să încurajeze dialogul deschis între autoritățile centrale și comunitățile locale privind integrarea europeană.

La sesiunile de informare sunt invitați reprezentanții autorităților locale, ai mediului de afaceri, ai sectorului neguvernamental din regiune și cetățenii activi, interesați de procesele decizionale și de integrarea în Uniunea Europeană.

Evenimentul este organizat în cadrul unui proiect ce vizează promovarea transparenței procesului de integrare europeană, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și susținut de Fundația Soros Moldova.

The event is finished.

Tags:

Dată

7 octombrie 2025
Evenimentul s-a desfășurat cu succes!

Oră

11:00 - 13:00

Organizator

Centrul de Resurse Juridice din Moldova
Phone
+373 22 843 601
Email
[email protected]
Website
www.crjm.org
QR Code