În perioada 19 februarie – 19 martie 2024, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) alături de Institutul Național al Justiției (INJ), cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, a organizat 10 seminare mixte pentru profesioniștii din sectorul justiției. Necesitatea acestor instruiri a reieșit din modificările adoptate în 2023 la Codul de procedură penală, seminarele oferind cadrul potrivit pentru discutarea novațiilor.

 

Formatorii instruirilor au fost avocați, procurori și judecători care au făcut parte din grupul de lucru care a contribuit la elaborarea propunerilor de modificare a Codului de procedură penală. Participanții la seminare au avut posibilitatea să cunoască esența modificărilor și să analizeze modalitățile propuse pentru a eficientiza procedura penală.

„Novațiile legislative sunt importante, dar ceea ce contează este implementarea lor sinceră în practică, motiv pentru care CRJM adună împreună profesioniștii din justiție – avocații, procurorii, judecătorii – care urmează să aplice în practică prevederile noului Cod de procedură penală”, a menționat președintele CRJM, Ilie Chirtoacă.

Principalele subiecte discutate în cadrul instruirilor s-au referit la competența CNA și a procuraturilor specializate, accesul părții vătămate la materialele urmăririi penale, ședința de judecată preliminară, audierea prin teleconferință și temeiurile de recurs împotriva deciziilor curților de apel. Judecătorii, procurorii și avocații au mai luat cunoștință cu novațiile privind activitatea specială de investigații, înregistrarea audio/video a acțiunilor de urmărire penală, inadmisibilitatea recursului și căile extraordinare de atac în procedura penală.

„Pentru noi, avocații, sunt foarte utile astfel de cursuri de formare, deoarece sunt întruniți mai mulți specialiști din diferite domenii juridice, care își împărtășesc experiența lor. De asemenea, suntem informați referitor la noile modificări legislative”, a precizat avocata Svetlana Onici, participantă la una dintre instruiri.

„Având în vedere modificarea destul de largă a procedurii procesual penale, întâlnirile cu profesioniștii sunt utile pentru a discuta, în primul rând, ideea și spiritul acestor modificări, astfel ca să fie clar de unde a pornit legiuitorul și unde a vrut să ajungă”, a concluzionat Eugeniu Beșelea, judecător la Judecătoria Chișinău, unul dintre formatorii implicați în seminare.

Profesioniștii din justiție pot consulta trei materiale video explicative ce reflectă cele mai importante novații privind procedura penală: (1) cum asigurăm o mai bună respectare a drepturilor omului în procedura penală, (2) cum asigurăm accesul eficient la materialele urmăririi penale, și (3) cum poate fi simplificată procedura de examinare a dosarului penal în instanță.

 

Seria de instruiri a fost organizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem de justiție penală mai transparent și mai responsabil, capabil să protejeze eficient drepturile omului”, implementat de CRJM cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova. Viziunile și opiniile exprimate în cadrul evenimentului nu coincid neapărat cu cele ale Fundației Soros Moldova.

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE