Circa 30 de angajați ai Oficiului Avocatului Poporului (OAP) și reprezentanți ai societății civile și-au consolidat cunoștințele legate de standardele internaționale de protecție a Apărătorilor Drepturilor Omului (ADO) în cadrul unei instruiri realizată cu sprijinul Uniunii Europene în perioada 23-24 februarie 2023

 

În cadrul programului organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) în parteneriat cu experții Comisiei Internaționale a Juriștilor (ICJ) au fost incluse componente teoretice privind activitatea ADO și exerciții practice privind monitorizarea și raportarea cazurilor în care sunt implicați ADO.

 

Ombudsmanul Republicii Moldova, Ceslav Panico, a declarat în deschiderea instruirii că OAP salută inițiativa de capacitare a celor care sunt responsabili de protejarea ADO, menționând că pe lângă acțiunile societății civile în acest sens, sunt necesare și intervenții în legislație pentru a avea un instrument legal de protecție a ADO.

 

„Cu cât protecția Apărătorilor Drepturilor Omului va fi mai mare, cu atât și drepturile omului vor fi mai respectate”, a punctat Ceslav Panico, făcând referire la un proiect de lege ce se află în proces de elaborare, urmând a fi propus pentru consultare publică.

 

Managerul Programului Justiție și Drepturile Omului din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Eduard Pesendorfer, a subliniat relevanța ADO în actualul context regional, inclusiv.

 

„Conceptul instruirii este gândit pentru a consolida abilitățile de protejare a Apărătorilor Drepturilor Omului deja existente a participanților în baza celor mai bune practici internaționale”, a declarat Daniel Goinic, directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM.

 

Trainingul a fost susținut de experții Comisiei Internaționale a Juriștilor, cu sediul în Geneva, Temur Shakirov și Dmitri Nurumov. Aceștia au remarcat buna pregătire a echipei Oficiului Avocatului Poporului, declarând că Moldova face progrese în vederea protejării ADO. 


Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Uniunii Europene în cadrul proiectului „Scut pentru apărătorii drepturilor omului – Sprijin apărătorilor drepturilor omului în Republica Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), în parteneriat cu Comisia Internațională a Juriștilor (ICJ) și Asociația EcoContact. Conținutul prezentat este responsabilitatea exclusivă a CRJM și ICJ și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE