Prezentarea notei analitice „Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2024”
În 2025, se împlinesc 15 ani de când analizăm și publicăm sinteza condamnărilor Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pe 3 februarie, ora 10:00, va avea loc prezentarea analizei hotărârilor CtEDO din anul precedent, precum și suma despăgubirilor pe care trebuie să le achite țara noastră pentru nerespectarea drepturilor omului. De asemenea, documentul include și datele statistice generale privind activitatea CtEDO în 2024 în raport cu toate statele membre ale Consiliului Europei.
Evenimentul va avea loc în formatul unei conferințe de presă ce se va desfășura la Agenția IPN (str. Teatrului 2/2).
Invităm jurnaliștii, membrii societății civile, reprezentanții autorităților responsabile de aplicarea drepturilor omului în Republica Moldova, precum și toți cei interesați să afle mai multe despre violările comise de țara noastră să participe la conferința de presă sau să ne urmărească online.
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului „Sprijinirea eforturilor de promovare a protecției drepturilor omului”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok