Mecanismul 2% în Moldova, la 9 ani de implementare: rezultate, lecții învățate și direcțiile viitoare
În 2025, se împlinesc 9 ani de implementare a Legii 2%, care permite cetățenilor să direcționeze o parte din impozitul pe venit către o organizație necomercială eligibilă.
Mecanismul 2% reprezintă, practic, unica modalitate prin care statul contribuie la reziliența organizațiilor societății civile. Astfel, pentru a trasa anumite concluzii, pentru a face inventarierea realizărilor și provocărilor de implementare, CRJM alături de Fundația Soros Moldova, organizează o masă rotundă la care sunt invitați reprezentanți ai autorităților publice centrale, reprezentanți ai organizațiilor necomerciale și experți independenți.
În urma discuțiilor, vor fi propuse o serie de măsuri concrete pentru eficientizarea mecanismului 2% în viitor.
Evenimentul este organizat în cadrul unui proiect ce vizează sprijinirea eforturilor de transpunere a acquis-ului UE, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și susținut de Fundația Soros Moldova.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.