Lecția publică „Evaluarea externă a judecătorilor: Provocări și oportunități în combaterea corupției”

Studenții și studentele de la facultățile de drept și jurnalism, precum și membrii asociațiilor studențești, sunt invitați să participe la o nouă lecție publică marca CRJM, dedicată unuia dintre cele mai actuale subiecte ce vizează reforma justiției în Republica Moldova. Evenimentul urmărește să-i familiarizeze pe studenți cu esența și importanța reformei justiției, să-i ajute să cunoască mai bine activitatea Comisiei Vetting, inclusiv prin discutarea succeselor și a dificultăților, dar și să încurajeze discuții despre cum pot tinerii să combată corupția și să promoveze integritatea.

 

Lecția publică „Evaluarea externă a judecătorilor: Provocări și oportunități în combaterea corupției” va avea loc la 24 octombrie 2024, între orele 13:00 – 14:30, la Universitatea de Stat din Moldova (blocul 2, sala 119). În calitate de vorbitoare principală este invitată membra internațională a Comisiei de evaluare a judecătorilor, Lavly Perling, care a exercitat și funcția de procuroră generală a Estoniei.

 

Lavly Perling le va vorbi studenților și studentelor despre importanța integrității în cariera profesioniștilor din justiție, oferind contextul potrivit pentru a înțelege esența reformei justiției și scopul urmărit de aceasta, dar și pentru a cunoaște aspectele cheie referitoare la particularitățile, reușitele și provocările în activitatea Comisiei Vetting. Lecția publică va include la final o sesiune de întrebări și răspunsuri, atunci când participanții vor putea dialoga cu membra internațională a Comisiei de evaluare a judecătorilor pentru a clarifica anumite detalii privind subiectele puse în discuție.

Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului „#STANDJUST: Societatea civilă unită împotriva corupțieiˮ, implementat de CRJM cu sprijinul financiar al Departamentului de Stat al SUA prin intermediul Biroului Internațional pentru Justiție Penală și Aplicarea Legii al Ambasadei SUA în Republica Moldova.

The event is finished.

Tags:

Date

24 octombrie 2024
Expired!

Time

13:00 - 14:30

Organizer

Centrul de Resurse Juridice din Moldova
Phone
+373 22 843 601
Email
[email protected]
Website
www.crjm.org
QR Code