Prin intermediul Mecanismului 2% poți contribui la cauza care contează pentru tine. Desemnarea procentuală se face rapid, simplu și nu necesită cheltuieli din buzunarul propriu. Acestea sunt mesajele-cheie ale campaniei de promovare a Mecanismului 2%, finanțată de Uniunea Europeană. Lansată oficial în cadrul unui eveniment public, la care a participat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, campania vine să informeze în primul rând cetățenii despre Mecanismul 2%.
De asemenea, campania are drept obiective să sensibilizeze persoanele fizice să redirecționeze 2% din suma impozitului pe venit către organizaţiile neguvernamentale (ONG) și entitățile religioase și să facă cunoscute schimbările care intervin în 2023 în ceea ce privește redirecționarea procentuală.
„Uniunea Europeană susține societatea civilă din Republica Moldova prin intermediul apelurilor de propuneri bilaterale și regionale. Grație sprijinului nostru continuu, câteva sute de proiecte sunt implementate pe tot teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul partenerilor noștri din societatea civilă. Sprijinirea unui mediu propice pentru societatea civilă, este un principiu cheie, deoarece societatea civilă are o importanță crucială pentru promovarea valorile democratice ale Republicii Moldova”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
Liderul de echipă a proiectului „Mecanismul pentru dezvoltarea societății civile în țările Parteneriatului Estic”, Monica Bucurenciu, și-a exprimat speranța ca numărul persoanelor care redirecționează o parte din impozit organizațiilor necomerciale să crească.
„Statisticile oficiale arată că mecanismul are un potențial semnificativ de a diversifica sursele de finanțare pentru societatea civilă și de a crește bugetele organizațiilor. În cele din urmă, resursele suplimentare ale organizațiilor din societatea civilă sunt adesea dedicate rezolvării problemelor sociale din comunitățile locale”, a menționat Monica Bucurenciu.
Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, a declarat că mecanismul de desemnare procentuală este un proces legal relativ nou (aplicat prima dată în 2017) care permite fiecărui cetățean să redirecționeze unei organizații necomerciale 2% din suma impozitului pe venit.
„Altfel spus, din fiecare 100 de lei deja plătiți la stat ca impozit, 2 lei pot ajunge în contul unei organizații pe care o susții, pentru a rezolva o problemă din comunitatea ta – amenajarea unui parc, deschiderea unei cantine sociale, protecția drepturilor omului sau promovarea unui mod sănătos de viață”, a menționat Ilie Chirtoacă, președintele CRJM.
La evenimentul de lansare a campaniei de promovare a Mecanismului 2% au participat și reprezentanți ai organizațiilor civile beneficiare ale desemnării procentuale, care au împărtășit experiența lor în legătură cu implementarea acestui proces, care mai este cunoscut și ca Legea 2%.
În cel de-al șaselea an de la implementarea a Mecanismului 2%, numărul celor care au ales să redirecționeze 2% din impozitul lor pe venit către un ONG sau o entitate religioasă a ajuns la 34 955 de contribuabili, o creștere cu 6% față de 2021 și cu 116% mai mult față de 2017.
Numărul organizațiilor care au beneficiat de acești bani a fost de 710, cu aproape 7% mai mult față de 2021 și o creștere de 135% comparativ cu anul 2017. În 2022, peste 486 de mii de euro din impozitul pe venit al persoanelor fizice au fost redirecționate către organizațiile societății civile. În cei șase ani de implementare a „Mecanismului 2%”, contribuabilii fizici au redirecționat peste 41 de milioane de lei către organizațiile societății civile și/sau cultele religioase.
Redirecționarea procentuală este completată și depusă de către persoanele fizice odată cu declarația anuală cu privire la impozitul pe venit. 2023 este ultimul an în care redirecționarea procentuală se poate face pe suport de hârtie la orice direcție de deservire a Serviciului Fiscal de Stat (SFS), până pe 30 aprilie 2023. Începând cu anul 2024, redirecționarea procentuală, pentru anul 2023, va putea fi făcută doar electronic, prin depunerea online a declarației cu privire la impozitul pe venit.