Mai multe organizații ale societății civile au lansat marți, 16 ianuarie 2024, un apel public prin care solicită retragerea proiectului de lege care prevede excluderea obligativității acordării punctajului în procedura de selecție a Procurorului General. Semnatarii remarcă o serie de riscuri și abateri, care pot afecta transparența și meritocrația concursului desfășurat în prezent de Consiliul Superior al Procurorilor.

Potrivit proiectului de lege, candidatul care va acumula cel mai mare număr de voturi, dar nu mai puțin de jumătate din numărul membrilor prezenți la ședința CSP, va fi propus Președintelui Republicii Moldova pentru a fi numit în funcția de Procuror General.

Membrii societății civile susțin că alegerea prin vot reprezintă un regres, întrucât oferă o discreție mai mare decât evaluarea candidaților în baza unor criterii prestabilite și a punctajului.

Pe lângă asta, organizațiile societății civile susțin că acordarea punctajelor de către membrii CSP permite identificarea încercărilor de manipulare a rezultatelor, acest fapt devenind imposibil în cazul aplicării noilor prevederi legislative propuse în proiect.

Organizațiile semnatare admit și posibilitatea manipulării punctajului și propun ca soluție pentru diminuarea acestui risc aplicarea punctajului median, în locul calculării punctajului mediu.

Semnatarii apelului expediat Parlamentului și Consiliului Superior al Procurorilor subliniază că inițiativa care prevede excluderea acordării punctajului în procesul de selecție a Procurorului General este în contradicție cu angajamentele asumate de Republica Moldova în atingerea obiectivelor sale, care au stat la baza deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Comisia Europeană, în raportul său, a enunțat în mod categoric că Moldova trebuie să asigure numiri transparente și bazate pe merit în principalele organisme de guvernanță judiciară și de procuratură, inclusiv în procesul de selecție și numire a unui nou Procuror General.

În acest sens, organizațiile semnatare:

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE