Un studiu care identifică deficiențele juridice și de ordin practic ce afectează calitatea motivării hotărârilor judecătorești în Republica Moldova a fost prezentat luni, 27 septembrie, de Centrul de Resurse Juridice din Moldova. 

 

În document se arată că printre principalii factori care influențează negativ calitatea motivării hotărârilor judecătorești sunt practica judecătorească neuniformă, volumul de lucru al judecătorilor, tradiția de motivare sumară a hotărârilor judecătorești, dar și administrarea ineficientă și fluctuația personalului care asistă judecătorii.

„Scopul studiului este de a identifica cauzele care determină adoptarea unor hotărâri slab motivate. Este clar că această sarcină nu este ușoară, având în vedere multitudinea factorilor care influențează activitatea judecătorilor. Totuși, un sistem judecătoresc care permite adoptarea unor hotărâri slab motivate nu numai crește probabilitatea nedreptății, ci și mereu se confruntă cu suprasolicitări și neîncrederea publicului.”

Analiza vine și cu o serie de soluții, printre care introducerea în legislație și în practica de administrare a instanțelor judecătorești a măsurilor menite să uniformizeze jurisprudența, transferul unor categorii de cauze civile în competența executorilor judecătorești, reintroducerea motivării automate a tuturor hotărârilor judecătorești civile, renunțarea la medierea judiciară obligatorie, codificarea jurisprudenței Curții Supreme de Justiție, sau instruirea la Institutul Național al Justiției  și la facultățile de drept în domeniul redactării și motivării textelor juridice.

„Majorarea salariilor pentru personalul care asistă judecătorii este absolut necesară și poate rezolva problema fluctuației acestuia. De asemenea, trebuie de sporit eficiența sistemului de justiție și îmbunătățită comunicarea între judecători, dar și cea între judecători și celelalte profesii juridice.” 

Mai multe soluții și recomandări pot fi consultate în proiectului studiului, disponibil pe pagina web a Centrului de Resurse Juridice din Moldova.

 

Versiunea finală a documentului va fi publicată după analiza comunității de profesioniști din sectorul justiției.

 

UPDATE: Versiunea finală a cercetării este disponibilă pe acest link.

Cercetarea a fost realizată de experții CRJM, Vladislav Gribincea și Ilie Chirtoacă, în parteneriat cu judecătorii din România, Horațius Dumbravă și Andrea Chiș, având drept scop elaborarea unui plan de acțiuni concret, care, odată implementat, pe termen lung, va îmbunătăți calitatea actelor judecătorești.

 

Studiul „De la hotărâri judecătorești la justiție – cum să avem o mai bună motivare a hotărârilor judecătorești în Republica Moldova” a fost posibil datorită sprijinului financiar al Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS), Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est (RLP SEE). Opiniile, constatările și concluziile exprimate aparțin CRJM și nu reflectă neapărat poziția KAS sau RLP SEE.

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE