CRJM anunță un concurs pentru:
Funcția:
- Consilier/ă juridic/ă începător/oare (0-2 ani de experiență, inclusiv studenți în ultimul an de studii) și/sau Consilier juridic (3-5 ani experiență);
- Consilier/ă juridic/ă principal/ă (5 și mai mulți ani de experiență). Persoanele cu experiența relevantă pot ocupa și funcția de Director/oare de Program.
Contract: pe termen nedeterminat;
Localizarea: Chișinău, Republica Moldova, sediul CRJM, str. A. Șciusev 33.
Termen limită pentru aplicare: 1 noiembrie 2023.
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, independentă, neafiliată politic, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova prin activități de cercetare, monitorizare și advocacy.
Noi promovăm justiția independentă, eficientă și responsabilă, mecanisme anticorupție eficiente, respectarea drepturilor omului și un mediu prielnic pentru societatea civilă și democrație. În aceste domenii identificăm problemele cu impact sistemic, propunem soluții, le aducem pe agenda publică, reacționăm la abuzuri și mobilizăm parteneri pentru schimbări în bine.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamentele discriminatorii, consolidând astfel capacitatea organizațională. Toate persoanele calificate sunt încurajate să aplice. Nu tratăm diferit persoanele în funcție de etnie, gen, religie, orientare sexuală, dizabilitate, culoarea pielii, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.
Atribuții:
Principalele sarcini ale juristului/juristei țin de:
- Cercetare și analiză;
- Advocacy;
- Activități de instruire;
- Reprezentare.
Fișa de post a funcției este disponibilă aici.
Cerinţe:
Educație:
- studii universitare în domeniul dreptului (studenții din ultimul an de studiu sunt de asemenea eligibili).
Cunoștințe:
- bune cunoștințe în domeniul justiției, anticorupție și integritate, drepturilor omului și societății civile;
- cunoașterea fluentă a limbilor română şi engleză (cel puțin nivelul B2). Cunoașterea limbii ruse sau a altor limbi de circulație internațională constituie un avantaj.
Abilități și aptitudini:
- folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi cunoașterea la nivel avansat a MS Office, Windows şi abilități avansate de navigare pe internet;
- bune abilități de comunicare internă și externă, prezentare, planificare și organizare;
- persoană responsabilă, atentă la detalii și creativă, bine organizată și dedicată;
- capacitatea de a lucra independent, în echipă și în ritm alert.
Competențe de bază:
- angajament față de misiunea, viziunea și obiectivele strategice ale CRJM, împărtășirea valorilor CRJM;
- sensibilitate şi adaptabilitate față de diversitatea culturală, sex, religie, rasă, naționalitate și vârstă;
- responsabilitate și răspundere directă pentru rezultatul deciziilor proprii.
Deținerea cetățeniei Republicii Moldova nu este obligatorie. Persoana trebuie să dețină dreptul de a munci în Republica Moldova.
Funcția de jurist/ă în cadrul CRJM este compatibilă cu activitatea de avocat/ă sau stagiul în avocatură.
Selectarea:
CRJM va examina dosarele recepționate pe subcategorii, grupate în funcție de experiența candidaților:
- Consilier/ă juridic/ă începător/oare (0-2 ani de experiență, inclusiv studenți în ultimul an de studii) și/sau Consilier juridic (3-5 ani experiență);
- Consilier/ă juridic/ă principal/ă (5 și mai mulți ani de experiență). Persoanele cu experiența relevantă pot ocupa și funcția de Director/oare de Program.
În urma prezentului concurs se poate angaja mai mult de o persoană.
Condiții de muncă:
- mediu de lucru confortabil și prietenos;
- spațiu de muncă bine dotat și echipament performant pus la dispoziția angajatului/ei;
- posibilități de dezvoltare profesională;
- salariu motivant (inclusiv pachet social deplin), care depinde de calificarea și experiența persoanei;
- program deplin de lucru între 9:00 – 18:00;
- conexiune deplină la resursele Asociației prin intermediul instrumentelor digitale, care asigură posibilitatea de a munci în format mixt (de la birou și de la distanță în caz de necesitate).
Persoanele care corespund cerințelor menționate mai sus sunt rugate să expedieze prin e-mail o scrisoare de motivare și CV-ul actualizat, care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință, până la 1 noiembrie 2023, ora 23:59, la adresa: applications@crjm.org.
Selectarea va fi făcută în bază analizei CV-urilor și scrisorilor de motivare depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Informații suplimentare pot fi obținute prin expedierea unui e-mail la aceeași adresă. Fiecare candidat va fi informat în scris despre decizia luată în privința sa.
Doar candidaţii preselectaţi vor fi invitați pentru proba scrisă și interviu.
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/o candidat/ă în cazul în care dosarele primite sau candidații nu vor corespunde cerințelor sale.
Prin depunerea dosarului, candidatul/a consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate. ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul/a angajator/are, Vă rugăm să menționați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicarea motivului nu este necesară.