ACTIVITATE SUSPENDATĂ

Sorina MACRINICI

Directoarea Programului Societate Civilă și Democrație

Sorina Macrinici este avocată și cercetătoare, activând în domeniul reformei sectorului justiției din Moldova și combaterii discriminării. În cadrul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, din ianuarie 2018, Sorina este Directoarea Programului Societate Civilă și Democrație.

Anterior, ea a deținut funcția de consilieră juridică, activând în domeniile reformei sectorului justiției din Moldova, reformei instituției judecătorului de instrucție, combaterii discriminării în câmpul muncii, în domeniul educației și al asistenței sociale, promovării reformelor pentru un mediu favorabil pentru organizațiile societății civile.

 

Sorina dispune de o experiență vastă în domeniul drepturilor omului. Din 2006, ea a fost implicată în litigare în domeniul drepturilor omului la nivel național și în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. În 2010, Sorina a trecut o stagiere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe parcursul căreia ea a examinat cauzele inadmisible împotriva Moldovei. În 2011, ea s-a implicat activ în raportarea situației în domeniul drepturilor omului și în activități de advocacy în cadrul Evaluării Periodice Universale a Moldovei.

 

Sorina a câștigat bursa Muskie și, în mai 2013, a obținut titlul de magistru în dreptul internațional al drepturilor omului la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA. Între iunie și august 2013, ea a urmat o stagiere la Curtea Superioară Maricopa din Phoenix, SUA, unde a fost implicată în diverse chestiuni ce țin de administrarea instanțelor judecătorești.

 

Sorina vorbeşte fluent româna (maternă), engleza şi rusa.