Proiectul își propune să consolideze reziliența democratică în Republica Moldova prin promovarea gândirii critice, a implicării civice și a rezistenței la dezinformarea electorală, înaintea alegerilor parlamentare din 2025. De asemenea, proiectul are drept obiectiv formarea unui electorat informat, capabil să ia decizii de vot bazate pe fapte și valori democratice. Totodată, această inițiativă își propune să dezvolte o societate civilă rezilientă, capabilă să susțină și să promoveze valorile democratice.
Activitățile din cadrul proiectului includ:
- Elaborarea unei analize a programelor electorale ale candidaților la alegerile parlamentare din 2025 prin perspectiva măsurilor propuse în domeniul justiției și drepturile omului;
- Crearea unei campanii de informare și educare a cetățenilor în domeniul electoral prin diseminarea materialelor informaționale și organizarea de lecții publice, inclusiv în regiuni;
- Monitorizarea și publicarea radiografiei atacurilor lansate împotriva organizațiilor societății civile și apărătorilor drepturilor omului;
- Redactarea opiniilor juridice avizate în domeniul justiției, drepturile omului, dar și alte domenii relevante proceselor democratice.
Aici vor fi adăugate produsele și realizate în cadrul proiectului…