Are o experiență de peste 20 de ani în managementul financiar și administrativ al proiectelor de dezvoltare internațională în Moldova, în sectorul bancar și în administrarea unei instituției de învățământ internaționale.
Iulia a gestionat integral ciclul de viață al activităților administrative și financiare din cadrul programului de grant finanțat de Departamentul de Stat al SUA (INL) privind scrierea juridică în cadrul National Center for State Courts, sucursala Chișinău. A coordonat partea logistică a atelierelor de lucru, conferințelor și vizitelor de studiu internaționale și a contribuit activ la monitorizarea implementării programului.
Timp de 10 ani a activat în calitate de contabil în cadrul proiectelor USAID, acumulând o vastă experiență în gestionarea conturilor bancare, pregătirea documentelor pentru raportări către donatori și în sistematizarea documentelor financiare.
Iulia a obținut diploma de licență de economist și traducător în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova în 2001. Vorbește fluent româna, rusa și engleza.