Training pentru jurnaliști – De la lege la știre: Cum transformăm profesionist informațiile juridice în conținut media atractiv (2)

Jurnaliștii și jurnalistele sunt invitați/te la cea de-a doua sesiune de instruire „De la lege la știre: Cum transformăm profesionist informațiile juridice în conținut media atractiv”, ce reprezintă continuarea primului training de acest fel organizat de CRJM în luna mai 2024. Evenimentul are drept scop sporirea nivelului de profesionalism în abordarea subiectelor ce vizează justiția, lupta împotriva corupției și drepturile omului.

 

Sesiunea de instruire va avea loc la 8 octombrie 2024, între orele 10:00 – 15:00, la Chișinău. Trainingul va cuprinde prezentări cu accent pe conținut teoretic, fiind abordate următoarele subiecte: evoluțiile ce vizează reforma justiției și combaterea corupției; procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană; libertatea de exprimare a mass-mediei în fața justiției; ghid practic pentru jurnaliști privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului și activitatea Consiliului pentru Egalitate. Partea practică a acestei instruiri va include dezbateri libere și exemple specifice despre cum poate fi tradus limbajul juridic pe înțelesul publicului larg, consumator al știrilor și materialelor realizate de jurnaliști.

 

La finalul instruirii, jurnaliștii și jurnalistele își vor îmbunătăți abilitățile de a transpune esența subiectelor mai complexe din domeniul juridic, folosind cuvinte și exprimări clare, simple, ușor accesibile publicului. Participanții și participantele la training vor fi ghidați/te de juriștii CRJM să navigheze printre detaliile și nuanțele subiectelor din domeniul juridic, pentru a putea explica și scrie despre procese complexe într-o manieră ușor de înțeles.

Acest eveniment este organizat cu sprijinul financiar al Ambasadei Finlandei din București în cadrul proiectului „Observatorul libertății de exprimare: Cercetarea provocărilor juridice și consolidarea independenței jurnalistice” și cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova în cadrul proiectului „Sprijinirea eforturilor de promovare a drepturilor omului”, implementate de CRJM.

The event is finished.

Dată

8 octombrie 2024
Evenimentul s-a desfășurat cu succes!

Oră

10:00 - 15:00

Locație

Hotelul Jolly Alon
Chișinău, str. Maria Cebotari 37

Organizator

Centrul de Resurse Juridice din Moldova
Phone
+373 22 843 601
Email
contact@crjm.org
Website
www.crjm.org
QR Code