– Publicarea condiționată a audierilor judecătorilor și procurorilor este periculoasă și discreditează evaluarea externă

– Organizațiile societății civile: Vettingul judecătorilor și procurorilor trebuie să rămână la maxim transparent

 

Mai multe organizații ale societății civile au emis o declarație comună prin care solicită Parlamentului să asigure transparența procesului de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor. Documentul reprezintă o reacție după ce deputații au votat în prima lectură proiectul de lege ce vizează acest proces, stipulând că audierile persoanelor evaluate se vor publica online doar cu acordul acestora.

 

Potrivit organizațiilor semnatare, prevederea este periculoasă și poate periclita activitatea comisiilor de evaluare, iar lipsa de transparență a acestui proces poate discredita evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.

„Persoanele cu probleme de integritate nu vor fi de acord cu publicarea audierii, iar dacă interviurile nu vor putea fi urmărite public, Comisiilor de evaluare le va fi dificil să combată atacurile, iar astfel de situații vor contribui la discreditarea și lipsa de încredere în proces”, se arată în textul declarației.

Totodată, semnatarii declarației consideră nepublicarea înregistrărilor ca fiind lipsită de sens, întrucât rapoartele Comisiilor de evaluare vor fi dezbătute în cadrul ședințelor CSM și CSP, care sunt publice, potrivit legii. Mai mult, o asemenea abordare din partea legiuitorilor pare a fi discriminatorie în raport cu persoanele evaluate deja de comisia Pre-Vetting, precum și în raport cu judecătorii și candidații la Curtea Supremă de Justiție, audierile și înregistrările cărora sunt publice.

 

Astfel, reprezentanții societății civile solicită Parlamentului revizuirea art.16 alin.(3) din proiectul de lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, în sensul excluderii prevederii cu privire la nepublicarea înregistrărilor audierilor fără acordul persoanei evaluate și menținerea publicării pe internet a audierilor publice a persoanelor supuse vettingului.

 

În momentul publicării declarației, aceasta a fost semnată de 12 organizații neguvernamentale, lista semnatarilor rămânând deschisă. Documentul a fost expediat Parlamentului, Comisiei Pre-vetting, Comisiei de evaluare externă a CSJ, Ministerului Justiției, precum și organelor de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor – CSM și CSP, respectiv.

 

Declarația este disponibilă pe acest link.

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE