Organizațiile societății civile se arată îngrijorate de situația tensionată din sectorul justiției. Potrivit experților, criza este cauzată de un șir de factori ce vin atât din interiorul sistemului judecătoresc, dar și din afara acestuia.
Într-o declarație comună, publicată astăzi, 6 aprilie 2023, organizațiile societății civile susțin că situația tensionată din justiție este cauzată, inclusiv, de Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale din 31 martie 2023 prin care s-a dispus interzicerea demisiilor judecătorilor CSJ și suspendarea cererilor de demisie depuse anterior. Potrivit organizațiilor semnatare, situația de urgență nu trebuie utilizată pentru a interveni cu măsuri care urmăresc alte scopuri decât cele pentru care a fost introdusă.
Un alt factor ține de demisiile judecătorilor Curții Supreme de Justiție (CSJ), depuse în ajunul aprobării de către Parlament a noii legi cu privire la CSJ. Acest fapt duce, practic, la blocarea activității CSJ către mijlocul lunii aprilie 2023.
Totodată, Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat alegerea judecătorilor în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) până la 28 aprilie 2023. Motivul pentru această amânare se referă la contestațiile împotriva hotărârilor Comisiei pre-vetting, care au rămas nesoluționate de CSJ, deși termenul legal pentru examinarea contestațiilor fusese depășit.
De asemenea, sunt îngrijorătoare declarațiile publice făcute de președintele Adunării Generale a Judecătorilor, Anatolie Țurcan, care a developat anumite intenții de filaj și colectare neautorizată de informații despre anumiți candidați pentru funcția de membru în CSM. În acest sens, organizațiile societății civile solicită Procuraturii să inițieze investigarea acestor intenții.
Printre alte recomandări ale organizațiilor semnatare se numără prezentarea publică a tuturor circumstanțelor care au stat la baza deciziei CSE din 31 martie 2023, asigurarea unui dialog incluziv în vederea operaționalizării noii componențe a CSM și votarea candidaților eligibili în acest organ.
Mai mult, actualul CSM ar trebui să ajusteze, cu implicarea judecătorilor interesați, proiectul Regulamentului Adunării Generale a Judecătorilor până la următoarea Adunare Generală, iar corpul judecătoresc să asigure respectarea Constituției și îndeplinirea cu onoare și fără părtinire a atribuțiilor ce le revin conform statutului și jurământului de judecător.
Organizațiile semnatare recomandă și partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova să asigure suport pentru autoritățile naționale în vederea promovării reformelor anunțate, inclusiv prin implementarea modificărilor recomandate de Comisia de la Veneția.
La fel, se face apel și în adresa instituțiilor mass-media de a reflecta obiectiv evenimentele curente și să dea dovadă de diligență în selectarea surselor și a materialelor ce vizează subiectele din justiție, precum și să monitorizeze evoluțiile din sistemul judecătoresc.
Organizațiile semnatare:
- Ambasada Drepturilor Omului;
- Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” (Expert-Grup);
- Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM);
- Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM);
- Comunitatea WatchDog.md (WatchDog.md);
- Fundația pentru Educație și Dezvoltare (FED Moldova);
- Institutul de Politici Publice (IPP);
- Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM);
- Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE);
- Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova);
Lista semnatarilor rămâne deschis