Seminar în domeniul CEDO pentru avocați și avocați stagiari

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) împreună cu Institutul Național al Justiției (INJ) organizează un seminar mixt de 1,5 zile în domeniul Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru 10 judecători, 10 procurori și 10 avocați. Scopul acestui seminar este ridicarea nivelului de cunoaștere a CEDO și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) prin fortificarea cunoștințelor specialiștilor din domeniu.
 
Seminarul „Principala jurisprudență CtEDO cu privire la un proces echitabil” se va axa pe problematicile aplicării art. 6 CEDO și va avea loc în mun. Chișinău, în perioada 16-17 noiembrie 2022. Limba de lucru este româna.

Vor fi selectați 10 de avocați și/sau avocați stagiari care au cunoștințe în domeniul CEDO (seminarul va fi la nivel intermediar/avansat).

Avocații care doresc să participe la seminar vor expedia CV-ul, în limba română sau engleză, prin e-mail la adresa daniel.goinic@crjm.org, până la 5 noiembrie 2022, ora 23:59. Dosarele depuse peste termen nu vor fi analizate. Persoanele selectate vor fi notificate până la 8 noiembrie 2022.

Mai multe detalii despre instruire și condițiile de aplicare puteți găsi la linkul următor.
 
Acest eveniment este posibil datorită suportului Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, în cadrul proiectului „Asigurarea implementării în Moldova a unor standarde mai bune în domeniul drepturilor omului”.
 

The event is finished.

Dată

16 - 17 noiembrie 2022
Evenimentul s-a desfășurat cu succes!

Oră

08:30 - 15:30

Organizator

Centrul de Resurse Juridice din Moldova
Phone
+373 22 843 601
Email
contact@crjm.org
Website
www.crjm.org
QR Code