Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate reformării justiției și combaterii corupției din Republica Moldova va avea loc pe 18 și 19 noiembrie la Chișinău. Principalii actori din sectorul justiției, clasa politică, societatea civilă, alături de experți și oficiali europeni vor dezbate actualele soluții de reformă.
Evenimentul este gândit ca o platformă transparentă și profesionistă de discuții cu scopul de a identifica cele mai bune direcții și soluții pentru reformarea justiției și combaterea corupției în Republica Moldova.
Forumul este organizat al treilea an consecutiv de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova și cu susținerea financiară a Suediei. Ținând cont de deschiderea europeană la nivel înalt, Forumul reprezintă un cadru potrivit pentru schimburi de experiență la nivel regional și european.
„Scopul Forumului este să identificăm – alături de autoritățile judiciare, alături de executiv și legislativ, experți internaționali, societatea civilă și mass-media – cele mai bune soluții de reformă pentru Republica Moldova. Asemenea platformă de discuții reprezintă unul dintre principalele ingrediente pentru sustenabilitatea oricăror reforme”,
Vladislav Gribincea, președintele CRJM.
Timp de două zile vor avea loc discuții publice despre:
Reformarea justiției în democrațiile aflate în tranziție;
Evaluarea externă a justiției;
Viziunea cu privire la combaterea corupției;
Investigarea și sancționarea marii corupții.
Toate persoanele interesate sunt invitate și pot participa, conectându-se prin intermediul platformei Zoom sau urmărind evenimentul pe platformele de streaming online. Pentru asigurarea accesului la eveniment, doritorii sunt rugați să completeze acest formular de înregistrare.
Mai multe detalii, precum și actualizări în timp real despre eveniment, pot fi găsite pe pagina de Facebook a Forumului Reformarea Justiției și Combaterea Corupției.