Judecătorii constituționali și specialiști din cadrul Curții Constituționale au participat la instruire introductivă în utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale. Organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, evenimentul a avut drept scop familiarizarea profesioniștilor de la Curtea Constituțională cu instrumentele AI, cu posibilitățile de eficientizare a unor sarcini tehnice, dar și cu riscurile și responsabilitățile asociate utilizării lor în context juridic.

Programul inclus o prezentare comprehensivă a unor instrumente precum ChatGPT și Gemini, dar și sesiuni privind personalizarea instrucțiunilor, configurarea tehnică și conceptuală, confidențialitatea și securitatea în lucrul cu date sensibile.

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a evidențiat importanța familiarizării specialiștilor din cadrul instituției cu noile tehnologii, pentru a spori eficiența acestora, dar și pentru a preveni unele riscuri asociate utilizării inteligenței artificiale.

Atelierul a avut o orientare practică, incluzând sesiuni dedicate redactării și revizuirii documentelor juridice în Canvas, analizării și vizualizării datelor, cercetării juridice asistate de AI și verificării riguroase a surselor. Totodată, au fost abordate modalități de utilizare a inteligenței artificiale pentru elaborarea prezentărilor și a rapoartelor de activitate, precum și pentru formularea de prompturi specializate utile în pregătirea hotărârilor, încheierilor, sintezelor de dosar și rapoartelor analitice.

Instruirea în domeniul AI a fost facilitată de expertul AI, Denis Zacon, și a fost organizată în cadrul proiectului „Protejarea democrației în perioada post-electorală: Răspuns strategic și multisectorial împotriva amenințărilor hibride ce atentează la instituțiile democratice ale Republicii Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE