Patru proiecte propuse de echipe formate în cadrul programului „Democrația aplicată”, organizat de CRJM în vara acestui an, au fost selectate pentru finanțare. Liderii de proiect au primit certificatele de grant recent de la Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, fiind determinați să aducă schimbarea în comunitățile unde locuiesc.

 

Finaliștii Programului „Democrația aplicată”, alături de echipa CRJM, au avut o întâlnire cu E.S. Fred Duijn, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova pentru a-și prezenta inițiativele și activitățile susținute de Ambasadă. Cele patru proiecte sunt rezultatul experienței, cunoștințelor și inspirației obținute în cadrul școlii de vară, care i-a motivat pe participanți să transpună teoria în practică prin ideile și viziunile proprii.

 

Unul dintre proiecte, intitulat „Combatem Dezinformarea = Susținem Participarea”, are drept scop să educe tinerii care se informează din mediul online despre riscurile și impactul dezinformării. Echipa acestui proiect, formată din studente ale Universității de Stat din Moldova, va crea și va distribui pe rețelele de socializare o serie de materiale video scurte, prin care va fi explicat cum funcționează mecanismul știrilor false și vor fi oferite strategii de verificare a faptelor.

 

Proiectul „Sunt tânăr și îmi pasă” urmărește să convingă tinerii din municipiul Orhei despre importanța participării la vot, în contextul în care rata de participare la alegerilor a tinerilor în alegeri în această localitate a fost de circa 7%. Autoarea proiectului își propune să realizeze activități de informare a tinerilor și să-i implice într-un proces de simulare a alegerilor, astfel încurajându-i să-și asume decizii care au impact asupra lor și asupra comunității din care fac parte.

 

Lipsa unor modalități moderne de studiere și autoevaluare a cunoștințelor pentru studenții de la facultățile de drept i-a determinat pe membrii echipei proiectului „Law Quiz” să propună o soluție inovatoare. Ei vor crea o platformă online care să-i ajute pe tineri să-și verifice și să-și extindă cunoștințele în materie de drept, parcurgând o serie de teste de tip quiz. Platforma va reprezenta un instrument util atât pentru studenți, cât și pentru lectori universitari sau tineri profesioniști.

 

Cel de-al patrulea proiect – „Tineri pentru Democrație” – are drept scop să creeze oportunități de implicare extrașcolară și activități educative în domeniul democrației pentru tinerii din raionul Soroca. Prin dezbateri și simulări a alegerilor, elevii și tinerii vor înțelege mai bine ce înseamnă participarea civică și vor fi încurajați să se implice activ în rolul de cetățeni. Echipa acestui proiect își mai propune să desfășoare o campanie în mediul online și să premieze trei postări ale tinerilor despre implicarea în comunitate.

 

Tinerii finaliști ai programului „Democrația aplicată”, ediția 2024, fac parte din rețeaua de alumni a acestui program, destinat să promoveze democrația autentică, statul de drept și valorile protejate prin drepturile omului. Cea de-a șaptea ediție a Școlii de vară „Democrația aplicată” s-a desfășurat în perioada 24-28 iunie și a fost organizată în cadrul proiectului „Sprijinirea eforturilor de promovare a protecției drepturilor omului”, implementat de CRJM și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova.

 

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE