Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a publicat sinteza discuțiilor din cadrul Forumului Reformarea Justiției și Combaterea Corupției, care a avut loc la mijlocul lunii septembrie 2024 și a reunit principalii actori din sistemul de drept, decidenți politici, experți din societatea civilă și parteneri de dezvoltare.

 

Documentul redă cu acuratețe principalele subiecte discutate și include o radiografie a realităților ce vizează justiția, lupta anticorupție, tendințele de digitalizare a sistemului de drept, precum și istorii de reziliență și modele de integritate.

 

„Această sinteză, ca și Forumul RJCC, este o cartografiere a progreselor ce vizează reformarea statului de drept și reprezintă un prilej de reflecție asupra proceselor care funcționează și a celor care trebuie îmbunătățite. Ne dorim ca autoritățile responsabile, dar și societatea în general, să ia în considerare această viziune de ansamblu pentru a putea trasa noi obiective transformatoare și măsuri sustenabile pentru consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova”, a declarat Ilie Chirtoacă, președintele CRJM.

La ediția din 2024 a Forumului Reformarea Justiției și Combaterea Corupției au avut intervenții peste 30 de vorbitori din țară și de peste hotare și au participat peste 150 de profesioniști din sistemul de drept, experți din societatea civilă și jurnaliști, care s-au implicat în discuțiile ce vizează reformele sectoriale.

 

SEMNALE POLITICE

În cadrul Forumului, exponenții politici și-au reafirmat angajamentul față de reforme, menționând că acestea capătă un caracter ireversibil, iar rezultatele nu trebuie să întârzie să apară. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a setat așteptări înalte de la actorii implicați, menționând că toate reformele trebuie să contribuie la îndeplinirea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2028.

 

Reprezentanții partenerilor de dezvoltare, Nina Maria Fite, Chargé  d’Affaires în cadrul Ambasadei SUA la Chișinău, alături de Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, au subliniat că autoritățile au susținerea plenară pentru angajamentul creării unei societăți bazate pe statul de drept, dar și că trebuie să acționeze cu precauție pentru a asigura eficiența și sustenabilitatea reformelor.

 

STATUL DE DREPT ȘI REFORMA JUSTIȚIEI

Principala reformă aflată în desfășurare este evaluarea externă a justiției. Prima etapă este completă în proporție de 95%, având evaluate și resetate componențele Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor. În proces se află evaluarea judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție și evaluarea judecătorilor și procurorilor care ocupă funcții de conducere.

 

Chiar dacă aceste procese creează turbulențe în sistem și necesită a fi îmbunătățite, rezultatele par promițătoare. Republica Moldova și-a îmbunătățit scorul din Indexul Statului de Drept, elaborat de World Justice Project, urcând 15 poziții în ultimii patru ani. În același timp, procesul de evaluare a descoperit  o serie de ilegalități care n-au fost sesizate niciodată prin intermediul mecanismelor existente anterior la nivel național.

 

COMBATEREA CORUPȚIEI

Și în clasamentul internațional Indicele Percepției Corupției, Republica Moldova înregistrează progrese, urcând 44 de poziții în ultimii cinci ani. Totuși, la nivel național se înregistrează un trend negativ în raport cu numărul investigațiilor penale inițiate pe cauze de corupție, care a scăzut de la 723 de cauze în 2022 la 396 de cauze în 2023. La fel, a scăzut numărul dosarelor de corupție expediate în judecată.

 

De cealaltă parte, autoritățile anticorupție, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, susțin că, în prezent, sunt depuse eforturi pentru investigarea lărgită a cauzelor de corupție, care are drept scop deconspirarea întregii rețele de corupți, care, uneori, include și funcționari de rang înalt.

 

Totodată, în domeniul recuperării activelor, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale  se confruntă cu provocări atât de ordin legislativ, cât și de ordin practic. În rezultat, chiar dacă ARBI a reușit aplicarea sechestrelor pe bunuri în valoare de circa 10 miliarde de lei, mai puțin de 1% din aceste bunuri au fost recuperate sau valorificate.

 

DIGITALIZAREA JUSTIȚIEI

Moldova a înregistrat progrese semnificative în procesul de integrare a tehnologiilor în sistemul judiciar, având un scor de 6,87 puncte în Indicele TIC al Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției, ceea ce demonstrează o utilizare relativ avansată a instrumentelor digitale în instanțe. Sistemul informațional din sectorul justiției include Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, e-Dosar judiciar, un sistem de videoconferințe, un sistem de înregistrare audio și un portal unic al instanțelor de judecată.

 

Un alt indicator relevant digitalizării justiției este Indicele pregătirii pentru guvernare cu Inteligența Artificială. Cercetarea elaborată de Oxford Insights plasează Republica Moldova pe locul 90 din cele 193 de state evaluate, luând în calcul viziunea strategică a guvernului, infrastructura tehnologică și datele deschise.

 

Participanții și vorbitorii din cadrul Forumului RJCC au ajuns la concluzia că, în procesul de digitalizare, sunt necesare eforturi pentru asigurarea echilibrului între implementarea resurselor digitale, a inteligenței artificiale și factorul uman, care trebuie să rămână predominant în luarea deciziilor și supravegherea automatizării actului de justiție.

 

ISTORII DE REZILIENȚĂ

În cadrul Forumului RJCC au participat reprezentanții fondului Hermitage Capital Management, sir William Browder KCMG și investigatorul-șef Vadim Kleiner, recunoscuți pentru investigațiile lor despre delapidările masive de fonduri din Federația Rusă. Aceștia au subliniat că Republica Moldova este una din primele opriri pentru banii delapidați, subliniind importanța unor măsuri suplimentare în combaterea corupției și a spălării banilor.

 

Aceștia au adus drept exemplu de succes Legea Magnitsky, care impune sancțiuni persoanelor implicate în scheme ilegale și care a fost aprobată în peste 35 de state, devenind un instrument puternic pentru promovarea responsabilității dincolo de frontierele naționale.

Jurnaliștii, la fel, joacă un rol important în combaterea corupției și promovarea integrității, fapt pentru care aceștia trebuie protejați prin măsuri suplimentare, astfel încât să nu devină vulnerabili în fața răzbunărilor.

 

______________

 

Mai multe concluzii pot fi găsite în sinteza Forumului Reformarea Justiției și Combaterea Corupției, care este disponibilă pe pagina web a Centrului de Resurse Juridice din Moldova. Documentul a fost expediat autorităților și partenerilor de dezvoltare interesați de promovarea reformelor ce vizează justiția și combaterea corupției în Republica Moldova

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE