Timp de cinci zile, 16 tineri și tinere din diferite regiuni ale țării au participat la programul Școlii de vară „Democrația aplicată”, ediția 2024. Pentru a șaptea oară, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) le-a oferit studenților și celor care au absolvit recent facultatea o experiență deosebită și interactivă, prin care au explorat mai larg subiecte referitoare la democrație și drepturile omului.
Agenda programului din acest an a cuprins mai multe sesiuni care au îmbinat într-un mod echilibrat prezentarea informațiilor teoretice cu antrenarea în activități practice și discuții cu experții invitați. În prima zi, participanții și participantele Școlii de vară s-au familiarizat cu bazele scrierii și implementării proiectelor, ceea ce le-a oferit contextul potrivit pentru a înțelege cum problemele identificate la nivel local pot inspira oamenii cu spirit civic să găsească soluții și să se implice.
Provocările naționale privind asigurarea democrației au fost abordate în cea de-a doua zi, când formatorii au explicat de ce este importantă reformarea justiției și ce presupune evaluarea judecătorilor și procurorilor, care sunt efectele negative ale corupției asupra democrației și cum poate fi combătut acest fenomen. Au mai fost discutate cauzele conflictelor la nivel global și regional, dar și esența democrației în era tehnologiilor informaționale.
„Democrația aplicată este despre instrumentele pe care cetățenii, indiferent de vârstă, identitatea de gen sau limba vorbită, le pot folosi pentru a-și face vocea auzită și a-și afirma prezența în societate. Tânăra generație este cea care trebuie să îmbrățișeze și să stăpânească bine aceste instrumente, dacă ne dorim un mediu în care valorile democratice sunt aplicate în viața de zi cu zi. Tocmai de aceea mizăm pe entuziasmul și energia lor și le propunem, prin intermediul Școlii de vară, să înțeleagă cum funcționează democrația autentică”, a subliniat Daniel Goinic, director de programe în cadrul CRJM.
Partea interactivă și practică din agenda acestei școli a fost asigurată de vizitele de studiu la principalele instituții naționale care sunt garanți ai democrației – Președinția și Parlamentul Republicii Moldova, Consiliul pentru Egalitate – dar și interacțiunea cu redacția TV8 în calitate de instituție media independentă.
În cea de-a patra zi, tinerii și tinerele au avut posibilitatea să cunoască bazele dezbaterilor democratice, aflând care este structura argumentului, care sunt diferențele între dezbaterile de valori și dezbaterile de strategie, pentru ca la final să simuleze o dezbatere de tip forum.
Școala de vară s-a încheiat cu o zi dedicată redactării ideilor de proiect și a planurilor de activități, întrucât noutatea ediției 2024 o reprezintă tema pentru acasă lansată participanților și participantelor acestui eveniment. Cei mai activi și creativi vor putea depune propriile proiecte în cadrul unui program de granturi mici, prin care ideile și viziunile lor de consolidare a democrației să se materializeze fie în comunitatea unde învață sau activează, fie să se extindă printr-o colaborare cu alți colegi și colege din țară. Finanțarea propunerilor de proiecte va fi punctul culminant al Școlii de vară, ce are drept scop încurajarea tinerilor/tinerelor și susținerea inițiativelor ce pot aduce schimbări pozitive.
Cea de-a șaptea ediție a Școlii de vară „Democrația aplicată”
s-a desfășurat în perioada 24-28 iunie și a fost organizată în cadrul proiectului „Sprijinirea eforturilor de promovare a protecției drepturilor omului”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova.