Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) alături de Institutul Național al Justiției (INJ), cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, extinde seria de instruiri mixte pentru judecători, procurori, avocați și ofițeri de urmărire penală despre modificările recente din procedura penală. Pe parcursul lunii iunie vor fi organizate nouă seminare pentru profesioniștii din justiție.

 

Fiecare instruire va avea durata de o zi, de la 9:00 la 17:00, desfășurându-se la Chișinău, în perioada 3-20 iunie 2024. Datele exacte ale instruirilor sunt menționate și pot fi selectate în formularul de înregistrare. Participarea la seminare este gratuită, iar alimentarea participanților este acoperită de CRJM.

 

Printre subiectele ce vor fi discutate în cadrul instruirilor se numără:

  • Competența CNA și a procuraturilor specializate;
  • Accesul părții vătămate la materialele urmăririi penale;
  • Înregistrarea audio/video a acțiunilor de urmărire penală;
  • Căile de atac la etapa urmăririi penale;
  • Ședința preliminară;
  • Audierea prin videoconferință;
  • Reluarea judecării cauzei;
  • Simplificarea procedurii în apel;
  • Acordul de recunoaștere a vinovăției.

 

Formatorii instruirilor sunt avocați, procurori și judecători care au făcut parte din grupul de lucru care a contribuit la elaborarea propunerilor de modificare a Codului de procedură penală.

 

Judecătorii și procurorii urmează să se înscrie la instruiri prin intermediul INJ. Avocații care doresc să participe la instruiri sunt rugați să completeze cât de curând posibil acest formular și să selecteze cel mult 3 zile în care sunt disponibili să participe la instruire.

 

Un avocat poate participa la o singură instruire. În cazul în care avocatul alege mai multe zile, CRJM va distribui participanții în limita locurilor disponibile (câte 5 avocați pentru o instruire, după principiul „primul venit – primul servit”) și va informa avocații despre ziua participării la seminar. Înregistrarea va fi închisă imediat ce un număr suficient de avocați vor confirma participarea la instruiri. Avocații specializați în materie penală, care se bucură de o bună reputație, au prioritate.

 

Cu regret, avocații-stagiari nu sunt eligibili pentru a participa la această serie de instruiri, însă pot urmări oportunitățile oferite de CRJM pe pagina web a organizației, dar și pe rețelele de socializare.

 

Prin completarea formularului și confirmarea înregistrării, avocatul se angajează să participe la seminar pe toată durata acestuia și, în cazul lipsei de la instruire, să restituie cheltuielile aferente pentru instruirea unei persoane.

 

Agenda desfășurată și locația exactă vor fi comunicate suplimentar, după confirmarea participării. Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta la adresa electronică contact@crjm.org sau la numărul de telefon 022 843 601.

Seria de instruiri este organizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem de justiție penală mai transparent și mai responsabil, capabil să protejeze eficient drepturile omului”, implementat de CRJM cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova. Viziunile și opiniile exprimate în cadrul evenimentului nu coincid neapărat cu cele ale Fundației Soros Moldova.
Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE