Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) anunță înregistrarea jurnaliștilor și creatorilor de conținut la o instruire dedicată sporirii nivelului de profesionalism în abordarea subiectelor ce vizează justiția, lupta împotriva corupției și drepturile omului. Formarea media va avea loc în Chișinău, pe 28 mai 2024, și va fi facilitată de juriștii CRJM.

 

Printre subiectele care urmează a fi abordate în cadrul trainingului se numără prezentarea sistemului de drept național, aspectele cheie ce vizează justiția și organele de combatere a corupției, explicarea procesului judiciar, a reformelor actuale din justiție, dar și aspecte ce vizează mecanismele naționale și internaționale de protecție a drepturilor omului.

 

Agenda instruirii este formată din sesiuni teoretice cu accent pe aplicarea practică și analiza situațiilor reale pentru a dezvolta abilitățile de informare profesionistă a publicului în legătură cu evenimentele și subiectele de ordin juridic, fiind încurajate discuțiile și dezbaterile libere.

 

Prin completarea acestui formular până pe 24 mai 2024, la instruire se pot înregistra atât jurnaliștii care activează în redacțiile de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dar și liberii profesioniști sau creatorii de conținut independenți, specializați sau dornici să se specializeze pe subiecte ce vizează statul de drept.

 

Numărul de locuri este limitat, iar prin completarea formularului de înregistrare, doritorii își exprimă disponibilitatea de a fi prezenți pe întreaga durată a instruirii (28 mai 2024, orele 9:00 – 17:30). Selectarea și confirmarea participanților va avea loc după principiul primul venit – primul servit, ținându-se cont de specializarea și motivarea candidaților.

 

Persoanele selectate vor primi ulterior un mesaj de confirmare cu agenda detaliată și locația instruirii. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați la adresa electronică contact@crjm.org sau la numărul de telefon 022 843 601.

 

Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Ambasadei Finlandei din București în cadrul proiectului „Observatorul libertății de exprimare: Cercetarea provocărilor juridice și consolidarea independenței jurnalistice”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Opiniile exprimate sunt responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Finlandei.

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE