Prezentarea studiului CRJM „Practica judecătorească în cauzele de tortură și rele tratamente”
Centrul de Resurse Juridice din Moldova va prezenta pe 5 decembrie 2022 studiul „Practica judecătorească de examinare a cauzelor de tortură și rele tratamente”. Acesta este rezultatul unui efort de analiză cantitativă și calitativă a peste 70 de hotărâri definitive ale Curții Supreme de Justiție ce vizează tortura și relele tratamente în Republica Moldova.
În cadrul studiului a fost examinată uniformitatea și consecvența practicii judiciare, precum și natura soluției în funcție de nivelul instanței. Suplimentar, au fost determinate tipul și severitatea sancțiunilor stabilite, durata de examinare a fiecărei cauze, subiecții care au fost implicați în comiterea faptelor de tortură și/sau rele tratamente, precum și alte aspecte relevante.
Evenimentul se va desfășura în regim hibrid, fiind posibilă participarea atât în sală, cât și conectarea prin intermediul platformei Zoom. Pentru înregistrare, vă rugăm să accesați acest link.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Asigurarea implementării în Moldova a unor standarde mai bune în domeniul drepturilor omului” cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, în cadrul programului MATRA.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok