Prezentare generală

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, independentă, neafiliată politic, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova prin activități de cercetare, monitorizare și advocacy. CRJM promovează justiția independentă, eficientă și responsabilă, mecanismele anticorupție eficiente, respectarea drepturilor omului și un mediu prielnic pentru societatea civilă și democrație. În aceste domenii noi identificăm problemele cu impact sistemic, propunem soluții, le aducem pe agenda publică, reacționăm la abuzuri și mobilizăm parteneri pentru schimbări în bine.

Scopul concursului

CRJM anunţă concurs de oferte pentru selectarea traducătorilor, persoane fizice și juridice, care vor presta, în perioada august 2023 – august 2026, servicii de traducere simultană în cadrul evenimentelor publice organizate de către Asociație pentru perechile de limbi:    

  1. română - engleză - română  
  2. română - rusă - română. 

Persoanele fizice și/sau juridice selectate vor presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în baza unui contract de prestare servicii semnat între părți (persoana fizică/juridică selectată și CRJM) pentru perioada august 2023 – august 2026.

Oferta de participare la concurs

Oferta va fi expediată prin e-mail la adresa applications@crjm.org până pe 2 august 2023, ora 11:00, și va include:  

  1. Date generale despre companie (denumirea, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web) sau Nume, Prenume și datele de contact ale persoanei fizice; 
  2. Copia certificatului de înregistrare/Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice eliberat de ASP pentru persoană juridică (indicând persoana/ele responsabilă/e de executarea traducerii simultane și anexând CV-ul/urile acesteia/ora) sau CV-ul actualizat al candidatului/tei persoană fizică, prin care să confirme experiența de traducere simultană cu specific juridic;   
  3. Referințe la cel puțin trei evenimente unde a fost prestat serviciul de traducere simultană. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt;    
  4. Oferta financiară cu indicarea prețului per oră în USD, completată după modelul disponibil aici. În cazul persoanelor fizice va fi indicat prețul net per oră, iar persoanele juridice vor indica prețul per oră, inclusiv TVA. De asemenea, persoanele juridice vor indica disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA, la prezentarea documentelor confirmative de către beneficiar. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;   
  5. Declarația privind conflictul de interese. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu oricine din conducerea Asociației (președintele și/sau Consiliul de administrare), ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.  

Evaluarea și criteriile de selecție

Etapa 1: Evaluarea formală

La prima etapă, toate dosarele vor fi evaluate din punct de vedere formal pentru a stabili dacă a fost depus pachetul de documente complet, conform termenilor de referință.  

Etapa 2: Evaluarea preliminară a ofertei tehnice   

La a doua etapă de evaluare, oferta tehnică va fi analizată de către membrii comisiei de achiziții. Metoda cumulativă va fi aplicată la această etapă, iar pentru fiecare criteriu vor fi acordate punctaje după cum urmează:  

Criteriu de evaluare Punctaj 
Experiența relevantă domeniului juridic, dovedită prin CV actualizat  35 
Experiența progresivă în traduceri sincron în ultimii trei ani 30 
Referințe (indicarea a minim 2 referințe) 20 
Reputația candidatului (portofoliul de clienți) 15 
TOTAL – oferta tehnică 100 

Etapa 3: Evaluarea ofertei financiare 

Toate ofertele care au acumulat cel puțin 70 de puncte la evaluarea tehnică vor fi calificate pentru evaluarea financiară. Prețul oferit de către ofertanți trebuie să fie unul competitiv cu respectarea raportului preț-calitate.  

Cea mai mică ofertă financiară calificată în concurs va primi scorul de 100 de puncte, iar pentru următoarele oferte punctajul se va calcula după formula: (valoarea ofertei minime / valoarea ofertei evaluate) *100.  

Concluzia evaluării ofertelor: 

La determinarea punctajelor finale, scorul acumulat pentru oferta tehnică va avea o pondere de 80%, iar pentru oferta financiară – 20%, astfel Punctajul Final = Scor oferta tehnică * 0,80 + scor oferta financiară * 0,20. 

Persoana fizică/juridică poate participa la concurs pentru una sau ambele perechi de limbi, indicate mai sus.  

Toate companiile ofertante, care vor depune ofertele în cadrul prezentului concurs, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare.  

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext. 110 sau la adresa de e-mail: applications@crjm.org 

Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio companie/persoană fizică în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.  

CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. Toate aplicațiile recepționate vor fi procesate cu respectarea strictă a confidențialității datelor furnizate.   

Facebook
Twitter
LinkedIn