Prezentare generală
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, independentă, neafiliată politic, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova prin activități de cercetare, monitorizare și advocacy. CRJM promovează justiția independentă, eficientă și responsabilă, mecanismele anticorupție eficiente, respectarea drepturilor omului și un mediu prielnic pentru societatea civilă și democrație. În aceste domenii noi identificăm problemele cu impact sistemic, propunem soluții, le aducem pe agenda publică, reacționăm la abuzuri și mobilizăm parteneri pentru schimbări în bine.
Obiectul concursului
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte de la persoane juridice din Republica Moldova pentru achiziția de servicii tipografice pentru produsele realizate de către CRJM.Compania selectată va presta serviciile conform solicitărilor periodice ale CRJM, în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți (compania selectată şi CRJM), pentru perioada septembrie 2023 – septembrie 2026 (3 ani). Volumul estimativ al contractului este de aproximativ 1.000 de exemplare pe an.
Sarcina tehnică
Oferta de participare la concurs
Oferta datată și semnată va fi expediată prin e-mail la: applications@crjm.org până la data de 14 august 2023, ora 11.00, și va include:- Date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă);
- Copia certificatului de înregistrare/Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice;
- Experiența companiei ofertante în ultimii 2 ani și portofoliul de clienți;
- Oferta financiară va fi completată după modelul disponibil aici, în format Excel, cu indicarea prețului în MDL, inclusiv TVA, pentru fiecare poziție separat.
- Termene și condiții de livrare a produselor;
- Declarația privind conflictul de interese. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu conducerea Asociației (președintele și/sau Consiliul de administrare), Ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la dosarul de aplicare.
Evaluarea și criteriile de selecție
Etapa 1: Evaluarea formală La prima etapă, toate dosarele vor fi evaluate din punct de vedere formal pentru a stabili dacă a fost depus pachetul de documente complet, conform termenilor de referință. Evaluarea formală este efectuată de către directorul serviciului administrativ și asistentul administrativ. Etapa 2: Evaluarea ofertei tehnice La a doua etapă de evaluare, oferta tehnică va fi analizată de către membrii comisiei de achiziții. Metoda cumulativă va fi aplicată la această etapă, iar pentru fiecare criteriu vor fi acordate punctaje după cum urmează:Criteriu de evaluare | Punctaj |
Experiența companiei ofertante și prezența pe piață (minimum 2 ani de activitate) | 35 |
Termene și condiții optime de realizare/livrare | 30 |
Referințe (indicarea a minim 2 referințe) | 20 |
Reputația candidatului (portofoliul de clienți) | 15 |
TOTAL – oferta tehnică | 100 |