Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) într-o cauză în care s-a constatat că judecătorii moldoveni au abordat superficial un litigiu privind drepturile de custodie asupra unui minor, care s-a aflat în grija bunicilor până la vârsta de 5 ani.

 

S-a întâmplat după ce Curtea de Apel Cahul și Curtea Supremă de Justiție au dispus preluarea custodiei de tatăl copilului, chiar dacă acesta l-a vizitat doar de câteva ori în această perioadă.

 

Hotărârea a fost pronunțată pe 30 noiembrie 2021 după ce Curtea a constatat violarea Articolului 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a dispus achitarea unui prejudiciu moral în valoare de 5.000 de euro și alte 2.500 de euro pentru costuri și cheltuieli de judecată.

 

În speță, instanțele naționale au dispus transferarea copilului către tată, bazându-se doar pe motivul că, în cazul decesului unuia dintre părinți, celălalt părinte are prioritate în obținerea custodiei.

 

CtEDO a constatat, totuși, că judecătorii moldoveni nu au luat în calcul interesul superior al copiilor și materialele din dosar. Aceștia au neglijat faptul că minorul avea nevoie de îngrijiri speciale (deprinse deja de bunici), că a trăit toată viața alături de aceștia și că dezvoltase față de ei o legătură puternică.

 

Mai mult, instanțele naționale nu au au examinat cât de strânsă este relația cu tatăl biologic și au ignorat recomandările autorității tutelare și ale unui psiholog ca minorul să locuiască în continuare cu bunicii lui.

 

Chiar dacă au respins aceste recomandări pe motive formale, judecătorii nu au solicitat altele, ceea ce este incompatibil cu rolul pe care trebuie să-l joace judecătorii în asemenea litigii pentru a asigura interesul superior al copilului.

 

În esență, judecătorii din Republica Moldova au acceptat o schimbare bruscă în viața copilului, permițând transferul imediat la domiciulul tatălui biologic, pe care, practic, nu îl cunoștea.

 

CtEDO a mai constatat că judecătorii Curții de Apel Cahul și ai Curții Supreme de Justiție au eșuat să examineze posibilitatea stabilirii unei perioade de tranziție pentru transferul copilului la tatăl său.

 

Instanțele nu au explorat posibilitatea de a-l păstra temporar în custodia bunicilor, asigurându-i în același timp tatălui acces frecvent și neobstrucționat la copil, pentru a construi treptat relația dintre ei.

 

Cererea a fost depusă la CtEDO pe 29 iunie 2020 și a fost examinată în regim de urgență pe motiv că era implicată custodia asupra copiilor.

 

Reclamanții au fost reprezentați în procedurile CtEDO de președintele CRJM, Vladislav GRIBINCEA și de consilierul juridic al CRJM, Ilie CHIRTOACĂ.

 

În urma constatărilor CtEDO, este necesară reexaminarea soluției date de instanțele naționale.

Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram
NOUTĂȚI RECOMANDATE